Liga IIIFotbal

Flacăra Horezu va disputa, la Işalniţa, ultimul meci în deplasare din acest sezon

* vineri, 17 mai, de la ora 18.00, echipa din Treapt se va duela cu ACSO Filiaşi (locul 5 în Seria a III-a)

La finele săptămânii, Flacăra Horezu va disputa un nou meci în Liga a III-a. Fotbaliştii din oraşul administrat de primarul Nicolae Sărdărescu vor evolua în deplasare, împotriva echipei ACSO Filiaşi. Partida se anunţă a fi una extrem de grea pentru Adi Popa, Florin Matache & Co., mai ales în condiţiile în care gruparea din judeţul Dolj este una dintre cele mai puternice formaţii din Seria a III-a. Dovada cea mai bună în acest sens e aceea că, după 28 de etape, ACSO Filiaşi se află pe locul 5, cu 46 de puncte în cont, adică la o „lungime” în spatele echipei CSM Alexandria. De partea cealaltă, horezenii ocupă locul 3 în ierarhie, cu 54 de puncte.

„Ne aşteaptă un meci dificil, deoarece întâlnim o echipă din partea superioară a ierarhiei, care se află şi într-o formă bună. În runda precedentă, cei de la ACSO Filiaşi au obţinut o victorie importantă în deplasare, chiar la Alexandria, cu 2-0. Doljenii ne-au pus probleme deosebite şi în turul campionatului (n.r.: când horezenii s-au impus la limită, în Treapt, cu 1-0). În plus, din câte ştim, adversarii s-au mai şi întărit faţă de prima parte a sezonului”, a declarat Adi Popa, antrenorul-jucător al echipei vâlcene.

Meciul ACSO Filiaşi – Flacăra Horezu se va disputa vineri, 17 mai, de la ora 18.00, pe Stadionul „Oltenia”, din Işalniţa. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button