FotbalDiverse

Flacăra Horezu s-a calificat în turul 3 al Cupei României

Miercuri, 14 august, pe stadionul Municipal din Zavoi a avut loc partida dintre Minerul Costești si Flacăra Horezu, din turul 2 al Cupei României. Mare favorită în acest duel, trupa lui Adi Popa a suferit in prima repriză. „Minerii” au profitat de forma mai puțin bună a grupării din Treapt și au punctat de două ori. O dată în debutul meciului, prin Marinel Ciocotoiu și a doua oară în minutul 45, prin Edi Pușcatu. A fost 2-0 la pauză. Jucătorii echipei de Liga a 3-a au revenit de la vestiare hotărâți să repare greșelile din prima repriză. În minutul 50, Georgescu a redus din handicap, iar apoi Adi Popa a restabilit egalitatea, în urma unei lovituri de la colț. Nistor a centrat, iar antrenorul-jucător al Flacărei a marcat pentru 2-2, reluând balonul cu capul în plasă. Meciul părea să îndrepte spre prelungiri, însă s-a încheiat după 90 de minute. Cristi Munteanu, dintr-o lovitura libera de la 25 de metri, a înscris un euro-gol. Reușita sa a fost decisivă. Flacăra s-a impus cu scorul de 3-2 și s-a calificat în turul 3 al fazei nationale a Cupei României. Gruparea horezeană va juca următorul meci din această competiție pe 28 august, după debutul în noul sezon al Ligii a 3-a. Succesul obținut de formația din Treapt în Zavoi a reprezentat un frumos cadou pentru Marian Deaconescu, care azi și-a sărbătorit ziua de naștere.

Articole Similare

Back to top button