AdministratieAdministratie

Firmă nouă de salubrizare, la Șirineasa

Locuitorii din Șirineasa au trecut printr-o grea încercare zilele trecute. În special cei ce locuiesc la granița cu comuna Popești. ”A bătut grindina. S-a ales praful de tot la Ciorăști. Culturile agricole, grădinile oamenilor au fost distruse”, și-a exprimat regretul Ion Streinu, primarul comunei Șirineasa. Acesta a venit, însă, și cu o veste bună pentru comunitate. Există premise ca în câteva zile o nouă firmă de salubrizare să colecteze gunoiul de pe raza localității și la un preț mult mai mic decât cel practicat până acum. ”De la 1 iunie este foarte posibil să avem un contract cu o firmă de salubrizare din Mehedinți. Am avut o primă rundă de negocieri, iar premisele sunt îmbucurătoare. Am obținut un preț de aproximativ 8 lei de persoană. Până acum am avut 13,5 lei, plus ce ne mai taxau ei suplimentar. Am avut peste 400 de abonați. Toți cei care locuiesc permanent aici vor fi nevoiți să se aboneze”, a precizat primarul din Șirineasa.

În altă ordine de idei, Ion Streinu a anunțat că, săptămana viitoare, se va face recepția la terminarea lucrărilor la puntea metalică din Valea Morilor, pentru care au fost obținute fonduri pe situații de urgență. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button