Ancheta

Firma CONIZ a făcut dezastru la Băbeni. Primarul somează APAVIL să ia măsuri

Una dintre cele mai grave situaţii din judeţul nostru este creată de nefinalizarea în termen a proiectului „Realizarea ratei de conectare de 100 % în Râmnicu Vâlcea inclusiv Ocnele Mari, Drăgăşani, Călimăneşti, Băile Olăneşti şi Băbeni, judeţul Vâlcea”.
Această investiţie este finanţată din fonduri europene, prin POS Mediu, iar la Băbeni, de exemplu, a fost realizată în proporţie de doar 40 %. „Constructorul, CONIZ, a introdus ţevi, canalizare, dar sistemul nu este funcţional. Dă vina pe APAVIL, spunând că operatorul nu vrea să ia în primire. La rândul său, APAVIL dă vina pe firmă, susţinând că lucrările nu sunt în regulă. Din păcate, cei care suferă suntem noi, băbenarii. Lumea din oraş nu ştie aceste lucruri şi trăieşte cu impresia că primăria este vinovată, dar nu noi am făcut licitaţia, nu noi avem contract cu acest constructor, care a distrus străzile din Băbeni şi nu le-a readus la stadiul iniţial, cum era obligat, conform contractului pe care îl are cu operatorul regional APAVIL. Primăria Băbeni priveşte de pe margine, fără nicio putere, meciul CONIZ – APAVIL, dar nouă ni se sparg în cap toate oalele”, a dezvăluit, revoltat, primarul Bogdan Ştefan. Edilul a adăugat că a convocat şi intermediat nenumărate întâlniri şi s-a dus cu această problemă inclusiv la preşedintele CJV Costi Rădulescu, în încercarea de a forţa cumva societatea CONIZ să termine lucrările. În zadar, însă. „Acest CONIZ a lăsat dezastru în urmă. Toate străzile pe unde a lucrat sunt praf. Iar noi nu le putem asfalta din cauză că nu sunt readuse la stadiul iniţial. Dacă le-am asfalta aşa cum sunt acum, am putea avea probleme serioase pentru că, pământul nefiind tasat suficient, drumurile s-ar prăbuşi şi ar trebui candităţi uriaşe de asfalt. (…) Ca să nu vă mai spun că sunt străzi unde au băgat canalizare, dar n-au introdus apa. Pe Strada Ţarinei, n-am altă soluţie decât să bag eu apă. (…) Sper şi cred că domnul preşedinte Rădulescu ne va ajuta să deblocăm această situaţie. Întreg oraşul este cu bulversat, de mai multă vreme, iar lumea şi-a pierdut răbdarea. Şi eu la fel”, a detaliat primarul Bogdan Ştefan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button