Acasă Social Finanţări prin POR 2014-2020 pentru centrele comunitare integrate

Finanţări prin POR 2014-2020 pentru centrele comunitare integrate

20
0

În urma unei interpelări formulată de deputatul Dumitru Lovin, interesat să afle dacă şi în ce condiţii, la Vâlcea, în zona Bălceşti, dar nu numai, anumite unităţi medicale s-ar mai putea realiza sau moderniza cu fonduri europene, Vasile Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, i-a transmis acestuia că, prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, s-au depus şi se finanţează proiecte care vizează • construcţia, reabilitarea, modernizarea şi extinderea centrelor comunitare integrate • reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii ambulatoriilor (inclusiv cu echipamente şi dispozitive medicale pentru UPU / CPU) • achiziţia de ambulanţe (inclusiv ambulanţe specializate pentru pacienţii cu risc biologic, pentru transportul nou-născuţilor în stare critică şi pentru victime multiple), posturi medicale avansate, autospeciale pentru transportul pacienţilor în zona montană, unităţi de suport pentru accidente colective etc.. Vicepremierul a menţionat însă că toate cele 9 apeluri referitoare la ambulatorii, unităţi de primiri urgenţe sau achiziţia de ambulanţe s-au închis, iar în această vară a fost lansat pentru consultare publică doar Ghidul dedicat infrastructurii din zona ITI Delta Dunării.

În ceea ce priveşte apelul dedicat centrelor comunitare integrate, Daniel Suciu i-a comunicat deputatului Dumitru Lovin că a intervenit o condiţionare care spune că, întâi, trebuie aprobată legislaţia necesară organizării, funcţionării şi finanţării activităţii de asistenţă medicală comunitară. „Domnul vicepremier Daniel Suciu mi-a transmis că, recent, Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară, iar apelul pentru depunerea proiectelor se va lansa în cel mai scurt timp. Sunt foarte multe zone defavorizate, în toate zonele ţării, în special în mediul rural, care ar avea nevoie de astfel de unităţi. După înfiinţarea unor astfel de centre, va scădea semnificativ numărul pacienţilor de la sate care ajung la medic când boala lor este într-un stadiu avansat şi când recuperarea medicală este mult mai grea. În general, situaţii ca cea pe care am descris-o avem în comunităţile de rromi, în cele cu familii monoparentale, cu şomeri sau persoane cu afecţiuni cronice, care nu sunt monitorizate periodic, aşa cum ar trebui”, a concluzionat deputatul Dumitru Lovin.