AtletismAlte sporturi

„Fiara” loveşte din nou! Discobolul Alin Firfirică s-a calificat la Mondiale, cu o aruncare de peste 65 de metri!

Cel mai bun atlet al României în 2018, discobolul Alin Firfirică e din nou în topul mondial. Sâmbătă, 1 iunie, la un concurs desfăşurat la Halle, în Germania, acesta a reuşit iar să depăşească pragul de 65 metri. Sportivul legitimat la CSA Steaua a avut o aruncare ce a măsurat 65,30 metri. Performanţa realizată în Germania i-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial de la Doha.

Cu acest rezultat, din Germania, am reuşit să îndeplinesc baremul pentru Campionatele Mondiale de la Doha. A mai rămas cel pentru Jocurile Olimpice. Trebuie să ating din nou pragul de 66 metri. Dar am timp pentru acest lucru până în luna iulie a anului viitor. Următorul concurs la care o să particip o să fie cel de la Cluj, din 7 iunie. Voi merge la Campionatele Internaţionale ale României, iar apoi voi pleca în Zenica (Bosnia). Anul trecut, la competiţia din Bosnia am realizat cel mai bun rezultat (66.22). Anul acesta sper să depăşesc din nou de bariera de 66 metri şi astfel să-mi asigur participarea la Jocurile Olimpice de anul viitor. Mă simt bine, sunt încrezător în forţele mele şi sănătos, iar acest lucru este cel mai important. Am poftă să concurez şi dorinţa de a urca spre pragul de 70 metri. Sunt puţini aruncători care au reuşit să ajungă acolo. Vreau să intru şi eu în această categorie selectă. Pentru Mondiale mi-am propus calificarea în finală. Apoi, vom vedea ce va fi. Îmi place sa fiu calculat şi să iau lucrurile în ordine, pas cu pas. Mai întâi îndeplinirea baremului, apoi finala de 12, cea de 8, iar ulterior se va vedea cine are «cap de concurs»”, a declarat campionul Alin Firfirică, după concursul din Germania, care i-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial din Qatar, care va avea loc în luna septembrie a acestui an. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button