Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Festivalul Loviştean, pe 28 mai, la Mălaia

La sfârşitul acestei luni, mai precis marţi, 28 mai, la Mălaia, va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalei manifestări sportive „Festivalul Loviştean”. Evenimentul este organizat de DSTJ Vâlcea, instituţie condusă de Bogdan Marinescu, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Mălaia. Potrivit primarului Gabriel Ţolea, ediţia din 2019 va fi cea de-a 16-a din istorie şi va avea loc tot la şcoala din centrul localităţii. Alesul PNL ne-a mai precizat că, şi în acest an, Festivalul Loviştean va aduna la startul competiţiilor sportive programate aproape 200 de copii din Mălaia şi din alte şapte localităţi din zona de nord a judeţului, în speţă din Brezoi, Voineasa, Câineni, Racoviţa, Perişani, Titeşti şi Boişoara. Printre altele, elevii se vor întrece la fotbal, cros, viteză, săritura în lungime şi aruncarea mingii de oină. „De anul viitor, Festivalul Loviştean va avea loc pe o bază sportivă ultra-modernă, iar asta deoarece, în această vară, vom finaliza lucrările de amenajare a noului teren sintetic de dimensiuni reduse (40 x 20 metri), din curtea şcolii unde se desfăşoară toate concursurile. În curând, ne va fi adus gazonul sintetic, din Grecia, pe care îl vom pune în săptămânile următoare”, a declarat primarul din Mălaia, Gabriel Ţolea. Liberalul a reamintit faptul că noua bază sportivă multifuncţională de la şcoala din centrul comunei a fost realizată cu fonduri europene, prin GAL „Castra Traiana”. Investiţia are o valoare totală de 90.000 de euro. Pe lângă faptul că terenul va fi beneficia de covor sintetic, s-a construit şi o mică tribună, iar de jur-împrejurul suprafeţei de joc va fi montată o pistă de atletism din tartan, cu două culoare, ca pe marile stadioane de fotbal. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button