Politica

Femeile de afaceri, reunite la Râmnicu Vâlcea, au protestat împotriva măsurilor Guvernului

Asociaţia Femeilor de Afaceri din România, reunită de curând la Râmnicu Vâlcea, a redactat un protest care a ajuns pe masa Guvernului PD-L. „Suntem împotriva măsurilor guvernamentale de sacrificare a pensionarilor şi a personalului din educaţie, sănătate, cultură, sub pretextul că se doreşte protejarea mediului de afaceri”, a declarat, justificând acest gest, Maria Grapini, preşedinte al AFAR.

Organizaţia femeilor de afaceri a pus la punct o listă de opt puncte în care se solicită, în primul rând, renunţarea la impozitul minim pe venit, dar şi introducerea unui sistem de plată a TVA la încasarea facturilor, nu la emiterea acestora. De asemenea, în opinia Mariei Grapini, contribuţiile la asigurările sociale şi de sănătate ar trebui virate într-un buget special, nicidecum în cel general, de unde li se pierde apoi urma. Ea a conchis explicând că AFAR susţine o legislaţie foarte dură de combatere a evaziunii fiscale. „Legea trebuie să fie adaptată realităţii. De exemplu, tu, stat, nu poţi să aplici amenzi la întârzierile de plată către buget şi să hăituieşti firmele care se mişcă mai greu, câtă vreme tu nu plăteşti penalizari către mediul privat, atunci când se întâmplă să nu ai resurse să-i achiţi unei societăţi private lucrările sau serviciile pe care ţi le-a asigurat. Adică, întâi, statul să fie serios într-o relaţie de afaceri, apoi să aibă pretenţii”, au mai subliniat femeile de afaceri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button