Liga 6

FC Băbeni se va lupta în noul sezon competiţional pentru titlul de campioană şi promovarea în Liga a III-a

Oraşul Băbeni nu a mai avut o echipă de fotbal în Liga a III-a din vremuri apuse de mult timp. S-ar putea schimba situaţia în perioada următoare. Săptămâna trecută, primarul Bogdan Ştefan a avut o şedinţă cu oficialii formaţiei de Superligă în cadrul căreia le-a transmis că în sezonul viitor îşi doreşte rezultate şi mai bune decât în actualul campionat. În momentul îngheţării sezonului 2019-2020, FC Băbeni se afla pe locul 3 în Superligă, la două puncte în spatele viceliderei Cozia Călimăneşti. Bogdan Ştefan vrea ca echipa de fotbal să fie Numărul 1 în Vâlcea şi să se bată pentru promovarea în Liga a III-a. În acest sens, va asigura toate condiţiile, astfel încât obiectivul să poată fi realizat.

”Mesajul domnului primar a fost clar. Îşi doreşte ca în campionatul viitor să ne batem pentru titlul de campioni. Staff-ul tehnic şi de conducere va rămâne acelaşi. Iulică Dincă va continua ca antrenor la FC Băbeni. Vrem să consolidăm lotul şi să mai aducem 4-5 jucători. Dintre cei pe care i-am avut, până acum nu şi-a exprimat nimeni intenţia de a părăsi echipa. Se poate întâmpla acest lucru până la startul noului sezon, dar vom încerca să fim pregătiţi, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru îndeplinirea obiectivului. Primăria va asigura bugetul necesar pentru a ne putea duce planurile la bun sfârşit”, au transmis oficialii formaţiei din Băbeni. Aşadar, dacă Minerul Costeşti va promova peste o lună în Liga a III-a, în sezonul viitor are cine să se bată pentru supremaţie pe plan judeţean. Lupta pentru titlu se va da, cel mai probabil, între FC Băbeni şi Cozia Călimăneşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button