Opinii

ESEU

OPINIA SPECTATORULUI

Am urmărit, de curând, un spectacol sportiv încântător. Competiţia rugbistică „Cupa Three Nations”, ce reuneşte cele trei forţe ale emisferei sudice este inegalabilă prin elementele sportive şi spectaculare pe care le etalează. Se întrec, o dată la doi ani, în meciuri tur-retur, „ALL BLACKS” (denumire datorată culorii negre a echipamentului de joc) din Noua Zeelandă, interpreţii celebrului ritual de îndemn la luptă Haka, „SPRINGBOKS” din Africa de Sud (este numele unei antilope săritoare ce străbate păşunile sălbatice din sudul extrem african) şi „WALLABIES”, australienii care au preluat supranumele lor, bineînteles, de la un… cangur.
M-am întrebat, deseori, ce mă face să urmăresc cu sufletul la gură fiecare meci din cadrul competiţiei amintite? E greu să găsesc un motiv major, dar încercaţi să rezistaţi tentaţiei în condiţiile în care:
* media de spectatori prezenţi la un meci depăşeşte 82.000;
* cel puţin 35 % din populaţia Noii Zeelande şi 32 % dintre australieni au fost prezenţi, măcar o singură dată, la un meci al naţionalei lor;
* unul dintre cei mai cunoscuţi rugbişti neo-zeelandezi, Jonah Lomu, a mărturisit că înaintea fiecărei partide se roagă pentru ca niciunul dintre adversarii săi să nu se accidenteze;
* Will Carling, fostul căpitan al naţionalei engleze, a declarat la mijlocul anilor ’90 că în momentele în care „All Blacks” interpretează ritualul Haka, din postura de adversar „pur şi simplu simţi cum te goleşti de sânge”! La rândul lui, unul dintre cei care execută dansul, Will Randell, a afirmat că „important este să citesc mândria şi determinarea în ochii colegilor mei, în timp ce întregul meu corp trebuie să vorbească”. Interesant este că versurile rostite de jucători exprimă în realitate recunoştinţa unui războinic scăpat de la moarte de un trib vecin;
* în timpul desfăşurării jocului, arbitrul principal explică motivele pentru care a luat o decizie, încât fiecare dintre cei care au greşit să ştie care îi este vina şi, mai mult, strigă la jucătorii sau jucătorul care este pe punctul de a săvârşi o infracţiune, pentru a-l îndemna să evite acest lucru;
* la încheierea unei partide, componenţii echipei învingătoare se aşează în două rânduri paralele în drumul spre vestiare şi aşteaptă ca adversarii să treacă, pentru a-i aplauda.
Comentariile şi comparaţiile cu alte evenimente sportive sunt fără replică.

Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button