Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Energetic a debutat cu dreptul în 2018

În prima partidă oficială din 2018, junioarele 3 de la Energetic au dat piept cu echipa de pe locul 6 din seria F, LPS Viitorul Piteşti. Vicecampioanele de iarnă nu au avut nicio emoţie că ar putea rata victoria. Au rezolvat meciul încă din prima repriză, pe care au câştigat-o cu scorul de 17-10. La final, s-a înregistrat o diferenţă de 19 goluri. Formaţia pregătită de Stăncuţa Guiu şi Ionel Gheorghe a câştigat confruntarea cu scorul de 33-14. Locul 2 nu-i este ameninţat. Următoarea clasată, CSM Făgăraş, se află la şapte puncte în spate. Oricum, Energetic are asigurată calificarea la turneul semifinal. Pentru handbalistele liceului din nordul Râmnicului ar fi ideal dacă în acest an ar ajunge şi la turneul final, adică în primele opt cele mai bune echipe din ţară de la această categorie. Obiectivul antrenorilor nu este, însă, neapărat acesta. Stăncuţa Guiu şi Ionel Gheorghe îşi doresc să formeze jucătoare pentru viitor, care după terminarea junioratului vor putea să facă pasul spre handbalul mare. În altă ordine de idei, în etapa a XI-a din sezonul regulat, Energetic va juca tot în deplasare. De această dată va merge în Ardeal. Duminică, 4 februarie, junioarele 3 vâlcene vor înfrunta penultima clasată, pe CSŞ Sibiu. Altfel, şi la junioare I Energetic a iernat tot pe locul 2. În Seria D, în fruntea ierarhiei se află LPS Slatina, formaţie pe care handbalistele pregătite de Ionel Gheorghe şi Stăncuţa Guiu o vor întâlni în chiar prima rundă din 2018, pe 11 februarie, la Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button