Diverse

Elevii din Pietrari pleacă în Macedonia şi Lituania

Elevii şi profesorii din Pietrari au avut ocazia, în ultimii ani, prin intermediul unui program european, să viziteze şi să-şi îmbunătăşească cunoştinţele legate de cultura unor ţări de pe continent. S-au făcut schimburi de experienţe cu Bulgaria, Polonia, Portugalia, Turcia. Lucrurile nu se opresc aici. Cu sprijinul profesorilor şi al autorităţilor locale, al primarului Nicolae Moraru, copiii din Pietrari vor avea, în continuare, parte, de surprize plăcute. Deocamdată, acum, la început de an, a fost rândul profesorilor să experimenteze. Au fost plecaţi, timp de o săptămână, în Anglia.

”În perioada 20-25 ianuarie 2020 s-a desfăşurat prima mobilitate a proiectului Erasmus+, acţiunea cheie KA 2, «Coding with outdoor games» -2019-1-TR01-KA229-074346_5, în Newcastle Upon Tyne, Anglia. Organizarea acestei mobilităţi a revenit Newcastle Academy, o şcoală ce pune accent pe activităţi outdoor, pe descoperire şi experimentare, pe transdisciplinaritate şi dezvoltare personală. Fiind o mobilitate ”staff only”, s-au desfăşurat activităţi specifice: întâlnirea cu experţi Erasmus+, utilizarea Mobility Tools, şi eTwinning, şedinţă de lucru a coordonatorilor de proiect pentru stabilirea agendelor mobilităţilor viitoare, activităţi de coding unplugged, cu respectarea normelor şi regulamentelor şcolii gazdă, dar şi activităţi interculturale, de cunoaştere a istoriei locale şi a bogăţiei naturale a locaţiei în care se află şcoala gazdă – Newcastle-upon-Tyne. La această mobilitate au participat şcoli din Lituania, Macedonia de Nord, Italia, Turcia şi Pietrari-România. Urmează două mobilităţi pentru elevi, în Macedonia de Nord şi în Lituania”, au transmis, pe o reţea de socializare, reprezentanţii Şcolii Gimnaziale Pietrari.

Articole Similare

Back to top button