Economie

Efectele creşterii TVA la 24%: explozia preţurilor şi şomaj

Reunit în şedinţă la Palatul Victoria, Cabinetul Boc a decis, sâmbătă, majorarea TVA-ului de la 19 la 24%. Măsura ar urma să intre în vigoare începând cu 1 iulie, potrivit premierului Emil Boc.
Cel puţin în plan teoretic, majorarea cu 5 procente ar trebui să aducă la bugetul de stat aproximativ 2 miliarde de euro, reprezentând 1,3-1,5 % din PIB, însă analiştii nu sunt de aceeaşi părere cu pedeliştii şi cred că această măsură va aduce un val de scumpiri cum România nu a mai întâlnit dar şi şomaj. Deocamdată, cota unică de impozitare rămâne neschimbată, iar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor nu s-a ajuns la un consens în Coaliţia de la putere. „Este limpede că această măsură, dacă de aici încolo, după ce ea va fi implementată, nu vom fi atenţi în societatea românească, îi va lovi şi pensionari şi asta înseamnă că s-au bucurat degeaba că li s-a făcut dreptate. Pensionarilor li se poate face dreptate din punct de vedere politic,  moral, dar, din punct de vedere economic, numai noi toţi ne putem face dreptate”, a spus consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
„Calculele arată că, în condiţii obişnuite, fără măsuri excepţionale, inflaţia ar putea să urce la 10%. Asta înseamnă o scădere a puterii de cumpărare a întregii populaţii şi mai ales a pensionarilor”, a mai avertizat Vasilescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button