Liga Nationala

„Echipele care au peste 7-8 jucătoare străine, nu au identitate, nu au nimic de-a face cu comunitatea locală”

* este de părere antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici

După eşecul suferit pe terenul formaţiei SCM Rm. Vâlcea, tehnicianul echipei HC Zalău şi totodată al echipei naţionale de tineret, Gheorghe Tadici, care, în trecut, a antrenat şi la Oltchim, i-a „taxat” pe oficialii vâlceni pentru faptul că apelează la jucătoare străine, în dauna româncelor: „A fost un meci în care jucătoarele noastre au vrut să se ridice la nivelul acestei a doua multinaţionale pe bani publici din România, după CSM. Sunt jucătoare care, din păcate, încasează în dauna celor românce şi în special a celor tinere. E păcat că nu au învăţat nimic cei de la Vâlcea de data trecută, când au început cu străinele. Probabil din dorinţa de publicitate falsă au apelat din nou la această variantă. Însă, în opinia mea, echipele care au peste 7-8 jucătoare străine, nu au identitate, nu au nimic de-a face cu comunitatea locală. Iar în comunităţile locale sunt multe lucruri de făcut şi se pot face cu sumele astea aruncate pe fereastră. În rest, referitor la joc, în condiţiile în care am ratat 5-6 aruncări de la 7 metri, nu puteam emite pretenţii. Sigur că este greşeala noastră, dar au ratat nişte jucătoare care, trei dintre ele, nu au 20 de ani. În afară de asta, sigur că ne-a displăcut jocul şi nişte decizii pe care te faci că nu le vezi de la 2 metri de tine. Nu spun că din cauza asta am pierdut meciul, însă spectacolul a fost afectat. Vâlcea, în condiţiile astea câştigă şi va câştiga. Dar e o opinie infantilă să spui că ai patru victorii sau că ai câştigat Supercupa României după un meci jucat în deschiderea sezonului, când fiecare echipă vine după perioada de pregătire. Oricum, faptul că CSM-ul a luat anul trecut campionatul cu 25 de victorii, acum doi ani, la fel, nu a deranjat pe nimeni. Pentru cei mai mulţi dintre noi, meciurile acestea nici nu contează, pentru că nu sunt realiste. Să ai jucătoare din 7-8 echipe naţionale şi să te baţi în piept că ai bătut nişte jucătoare care sunt la început…”.

„Vâlcea, pe lângă faptul că devorează antrenorii pe care-i angajează, a început să devoreze şi antrenorii echipelor adverse”

Tadici a amintit şi despre perioada în care a antrenat la poalele Capelei, exprimându-şi, totodată, din nou, opinia şi dezacordul vizavi de strategia oficialilor vâlceni de a avea rezultate pozitive cu orice preţ: „Eu am antrenat aici probabil în cea mai bună perioadă a clubului, raportat la numărul de trofee pe care l-am luat. Pot să mă mândresc cu faptul că am reuşit să-mi duc contractul la capăt. Am fost printre puţinii doi sau trei care au dus contractul la final. Eram al 28-alea antrenor care a trecut pe aici şi între timp au mai trecut mulţi. Probabil că sunt la vreo 40 şi ceva. Ceea ce-mi pare mie rău pentru Vâlcea este că, pe lângă faptul că devorează antrenorii pe care-i angajează, a început să devoreze şi antrenorii echipelor adverse. Indiferent de situaţie, că joacă meciuri amicale sau că joacă meciuri de campionat, prin ceea ce provoacă şi situaţiile care se creează. Asta nu face bine şi deranjează în lumea handbalului. Nu patru victorii, nu 11, 22 sau 23 pe care o să le aibă, ci atitudinile astea. Dar îmi pare bine că lumea a început să vină din nou la sală, oamenii susţin echipa. A fost o atmosferă frumoasă. Felicit spectatorii pentru modul în care au încurajat echipa, dar şi galeria. Le urez succes în continuare celor de la Vâlcea. Repet, e foarte bine că se investeşte în handbal. Nu mă deranjează. Poate o jucătoare să ia şi 100 de mii de euro pe lună, dar din bani privaţi, nu din bani publici. Aici este problema şi discrepanţa, ceea ce s-ar putea numi discriminare între comunităţi. Nu e normal să se întâmple nicăieri ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la noi, în România. Apar nişte preşedinţi vremelnici, care au pixul în mână şi cărora nu le e greu să scrie: 5.000, 12.000, 18.000, 21.000. În momentul în care-i aduc de acasă sau din privat, pot să le dea şi un milion, dar aşa este bătaie de joc la adresa comunităţilor”.

„Niciodată nu o văd capabilă pe SCM Rm. Vâlcea să se bată la primul loc, cu CSM Bucureşti”

Întrebat dacă o vede capabilă pe această „multinaţională” de la Vâlcea să câştige titlul naţional în dauna celor de la CSM Bucureşti, Gheorghe Tadici a fost la fel de direct ca de obicei: „Niciodată! A fost un accident în Supercupă. Nu se ştie dacă luaţi locul 2 sau locul 3. Oricum, sunt mai puţin semnificative şi locurile 1 şi 2, în condiţiile astea”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button