Liga V

Echipa AS Oteşani a fost exclusă din Liga a V-a

* din cauza faptului că în nouă runde a avut nu mai puţin de patru neprezentări (!!!)

În urmă cu o săptămână, mai precis duminică, 5 noiembrie, Comisia de Competiţii din cadrul AJF Vâlcea a luat act de o nouă neprezentare a echipei AS Oteşani, care trebuia să joace, în deplasare, meciul cu Măgura Slătioara. Pentru formaţia din comuna administrată de primarul Ion Oprişor, acela a fost practic cel de-al patrulea forfait (!) din campionatul actual, din care s-au scurs, până week-end-ul trecut, doar nouă etape. Dintre acestea, doar unul singur a fost motivat (anunţat), şi anume cel de la Alutus Sălătrucel, din etapa a VII-a.
În aceste condiţii, conducerea AJF Vâlcea a luat decizia de a exclude echipa din Oteşani din Liga a V-a, iar toate rezultatele înregistrate până în cea de-a noua rundă, inclusiv, au fost anulate. Până în acel moment, AS Oteşani avea doar 3 puncte în cont, graţie victoriei pe care a obţinut-o în etapa a III-a, pe teren propriu, în faţa formaţiei Cerna Copăceni (1-0), rezultat care a fost şters astfel din clasament, la fel ca şi celelalte.

În iarnă, Daniel Demetrescu ar putea alcătui un nou program competiţional pentru Seria Nord de la „Onoare”

În acest moment, în Seria Nord din Liga a V-a au mai rămas doar 10 echipe. Aşa cum se cunoaşte, iniţial, competiţia a pornit la drum cu 12 formaţii, dar Prim Stroeşti s-a retras după etapa a III-a, iar acum a dispărut şi AS Oteşani. Cel mai probabil, în iarnă, înainte de începerea returului, secretarul general al AJF Vâlcea, Daniel Demetrescu, va alcătui un nou program competiţional pentru această serie. Astfel, în a doua parte a sezonului, cele 10 echipe care mai sunt angrenate încă în campionat nu vor mai evolua după tabelul Berger cu 12 formaţii (caz în care ar trebui să stea câte două echipe în fiecare rundă), ci după cel cu 10 grupări. Ceea ce înseamnă că returul va mai avea doar nouă etape şi nu va mai sta nicio echipă. (N.C.)

Lista meciurilor disputate de AS Oteşani în acest sezon, până în momentul excluderii din campionat:

• Etapa I: AS Oteşani – Prim Stroeşti *) _-_
*) nedisputat; echipa Prim Stroeşti nu s-a prezentat la meci *) rezultatul a fost anulat complet după retragerea din campionat a formaţiei Prim Stroeşti
• Etapa a II-a: ACS Vâlcea Sport – AS Oteşani 7-0
• Etapa a III-a: AS Oteşani – Cerna Copăceni 1-0
• Etapa a IV-a: Oltul Dăeşti – AS Oteşani 4-0
• Etapa a V-a: Forestierul Romani – AS Oteşani *) 3-0
*) nedisputat; echipa AS Oteşani nu s-a prezentat la meci
• Etapa a VI-a: AS Oteşani – Tineretul Surpatele 2-11
• Etapa a VII-a: Alutus Sălătrucel – AS Oteşani *) 3-0
*) neprogramat; echipa AS Oteşani a anunţat că nu se prezintă la meci
• Etapa a VIII-a: AS Oteşani – Athletico Rm. Vâlcea *) 0-3
*) nedisputat; echipa AS Oteşani nu s-a prezentat la meci
• Etapa a IX-a: Măgura Slătioara – AS Oteşani *) 3-0
*) nedisputat; echipa AS Oteşani nu s-a prezentat la meci

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button