Liga IV

Echipa Căpşunarii Buneşti nu se mai retrage din campionat

La începutul săptămânii, AJF Vâlcea a luat act de retragerea din campionat a echipei Căpşunarii Buneşti şi a alcătuit programul play-out-ului Seriei Est din Liga a IV-a cu doar patru formaţii şi şase etape. Până la urmă, după intervenţia primarului Viorel Radi, oficialii acestei formaţii au anunţat că nu vor mai abandona competiţia. În aceste condiţii, secretarul general al AJF, Daniel Demetrescu, ne-a precizat că se va reveni la vechiul „ţintar”, pentru cinci echipe şi 10 etape. Cum celelalte grupări nu mai puteau fi anunţate însă „peste noapte” că vor juca totuşi în ajunul Paştelui, s-a convenit ca etapa din acest week-end din play-out-ul Seriei Est din Liga a IV-a să fie amânată pentru săptămâna viitoare.
Demn de precizat e faptul că, în conformitate cu prevederile ROAF, dacă s-ar fi retras până la urmă din campionat, echipa Căpşunarii Buneşti nu ar mai fi avut dreptul de a evolua în sezonul viitor tot în Liga a IV-a, ci era nevoită să-şi reia activitatea din Liga a V-a. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button