Liga 6

„E un lucru bun că nu am luat gol acasă. În retur ne avantajează şi un egal, de la 1-1 în sus”

* a spus George Popolan, primarul comunei Dăeşti

Primarul din Dăeşti, George Popolan, se aşteaptă ca în retur jucătorii echipei sale să tranşeze soarta întâlnirii cu AS Milcov în favoarea lor. Obiectivul este clar acum: promovarea. „0-0 e un rezultat bun pentru ambele echipe. Oaspeţii sunt mulţumiţi că nu au pierdut, iar pentru noi e un lucru bun că nu am luat gol acasă. Am spus-o de la început, este un duel în dublă manşă, se joacă 180 de minute. Vom vedea în retur care vor fi cei mai buni. Am avut şi mult ghinion. În primul rând, aranjasem terenul foarte bine, după care a venit o ploaie torenţială, de două ore, şi ne-a stricat toată munca. De când sunt eu în localitatea Dăeşti, de 15 ani, nu am văzut aşa ceva. Până la urmă am reuşit să aducem terenul la condiţii de joc acceptabile. Am avut şi penalti, numeroase ocazii, care sperăm că nu se vor răzbuna în retur sau pe care le vom răzbuna noi. Echipa oaspete mi-a lăsat o impresie bună. O ştiam din iarnă, când am jucat un meci amical. Ca şi acum, scorul a fost egal. E o echipă bună, bine organizată. În retur vom juca pe sintetic. Suprafaţa de joc avantajează echipa gazdă, care e obişnuită cu acel teren, dar poate va fi bine şi pentru noi. Poate acolo şi calitatea fotbalului o să fie alta. Promovarea se joacă. Un gol în deplasare contează foarte mult. Depinde cine-l marchează. Sperăm să fim noi aceia. În retur avem varianta victoriei, dar ne avantajează şi un egal, de la 1-1 în sus. Va fi sărbătoare mare la Dăeşti în cazul promovării. Noi ne dorim să realizăm acest obiectiv. După cum am mai spus-o, avem sprijinul Consiliului Local, dar şi doi sponsori care doresc să ni se alăture. Mai rămâne doar ca noi să câştigăm meciul”, a declarat Popolan.

„Până acum, Andrei nu a ratat nici un penalti şi era normal ca el să execute”

Primarul din Dăeşti a mai vorbit despre ratarea penaltiului de către căpitanul Andrei Fistogeanu, dar şi despre problemele de sănătate ale jucătorilor pregătiţi de Cosmin Ursu: „Până acum, Andrei Fistogeanu a fost executantul obişnuit al penaltiurilor. Nu a ratat niciunul şi era normal ca el să execute şi de această dată. A fost bară, mergem înainte. Păcat, un 1-0 pentru noi, acasă, era un rezultat bun. Dar să nu uităm, ne-am mai confruntat şi cu alte probleme. Doi jucători au făcut infiltraţii ca să poată juca. Acest lucru s-a «datorat» jocului foarte urât al contracandidatei noastre din lupta pentru titlu, Posada Perişani. Păcat de conducerea acelei echipe. Unii jucători au lăsat o impresie urâtă. Având în vedere că erau la opt puncte în spate, au venit aici, în ultima etapă, să ne rupă. Ni l-au lovit pe cel mai bun, pe Schinteie şi s-a văzut în meciul cu Milcov că are probleme. Abia a atins mingea, de câteva ori. Dar asta este, mergem înainte. În retur va reveni şi Marian Chiripuş”.

Articole Similare

3 Comments

  1. Trebuie sa va calificati,puteti, sunteti mai buni.
    Sambata castigati cu 2-1.

Lasă un răspuns

Back to top button