Liga 6Diverse

E oficial! Dan Săraru va candida la președinția AJF Vâlcea

Dan Săraru, fostul primar al comunei Șirineasa, a confirmat că va candida la alegerile pentru președinția AJF Vâlcea, care vor avea loc în februarie 2019. Om cu o bogată experiență în fotbalul județean și fost vicepreședinte la AJF Vâlcea, el ne-a precizat că a luat această decizie la solicitarea mai multor delegați și președinți de cluburi. „Pentru mine, fotbalul e poate la fel de important ca și familia! Le mulțumesc celor care mi-au promis susținere și au încredere în mine. Cei care au avut șansa să ma cunoască știu că sunt un om corect, care iubește foarte mult fotbalul. În perioada cât am fost primar, echipa de fotbal din Șirineasa a fost una dintre cele mai puternice din Vâlcea. Ca realizări, pot să mai amintesc faptul că am construit, la Șirineasa, împreună cu ceilalți colegi din primărie, poate unul dintre cele mai frumoase stadioane din județ, aceasta fiind părerea multor oameni de fotbal din Vâlcea”, ne-a declarat Dan Săraru.
Până în prezent, la alegerile pentru președinția AJF Vâlcea, care vor avea loc anul viitor, și-au anunțat oficial candidatura Daniel Demetrescu, Adrian Comănescu și Dan Săraru. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button