Diverse

E oficial! Alegerile pentru şefia AJF Vâlcea nu vor mai avea loc în februarie


La finele anului trecut, AJF Vâlcea a anunţat ordinea de zi a Adunării Generale din 23 februarie. De pe lista punctelor lipseşte cel pentru alegerea preşedintelui, care trebuia să fie obligatoriu deoarece luna viitoare se încheie cei patru ani de mandat ai lui Constantin Pintilie. Alegerile au fost amânate după ce actuala conducere a AJF Vâlcea a luat act de o solicitare a lui Adrian Comănescu, care a contestat articolul 44, aliniatul 3, litera h, care se referă strict la condiţiile de candidatură pentru preşedinţia AJF.
Conform prevederilor articolului în cauză, pentru funcţia supremă la AJF Vâlcea ar fi putut candida doar cei care „au îndeplinit pentru o perioadă de minim 4 ani consecutiv, una din următoarele funcţii: preşedinte AJF / LPF / FRF, vicepreşedinte AJF / LPF / FRF, secretar general al AJF / LPF / FRF, membru în Comitetul/Biroul Executiv al AJF / LPF / FRF, preşedinte al unei comisii permanente din cadrul AJF / LPF / FRF sau preşedinte de club / asociaţie cu activitate de fotbal constituite după Legea Sporturilor nr. 69 / 2000, participantă în competiţii, indiferent de nivel”. Dovada îndeplinirii acestor condiţii se făcea cu o declaraţie pe propria răspundere, legalizată la notar, se mai spunea în acelaşi paragraf.
Prin condiţiile stipulate în text, articolul îi interzicea, din nou, arbitrului de Liga I dreptul de a candida, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în 2015, când alegerile au fost un „circ”. Toamna trecută, imediat după ce Adrian Comănescu a depus contestaţia respectivă la AJF Vâlcea, conducătorii fotbalului judeţean au anunţat că vor abroga articolul respectiv, iar propunerea de modificare a statutului se află pe ordinea de zi a Adunării Generale din 23 februarie.

Cel mai probabil, noua conducere a fotbalului judeţean va fi aleasă la vară

Oficialii AJF Vâlcea au recunoscut că, din cauza modificării statutului, alegerile pentru preşedinţie nu vor mai avea loc la termen, ci vor fi amânate. Scrutinul va avea loc la vară, iar asta înseamnă că Pintilie va beneficia, teoretic, de o prelungire a mandatul cu câteva luni. Bineînţeles că există o dilemă şi în această privinţă, deoarece unii delegaţi îşi pun deja întrebarea cum va fi prelungit mandatul lui Pintilie? Tacit sau prin votul Adunării Generale şi prin încredinţarea conducerii către acesta pentru încă vreo cinci luni?

Comănescu, Demetrescu, Sărăru – cei trei pretendenţi la preşedinţia AJF

Altfel, însă, există şi posibilitatea, avansată de altfel de unii dintre susţinătorii lui Daniel Demetrescu (care a anunţat că va candida la preşedinţia AJF), ca alegerile să aibă loc totuşi mult mai repede, adică la finele lunii martie, cel târziu până de Paşte. Cu siguranţă, însă, toate detaliile legate de data exactă când va fi votat şeful fotbalului judeţean pentru următorii patru ani vor fi decise pe 23 februarie, la Adunarea Generală.
Aşa cum se cunoaşte, pe lângă Daniel Demetrescu şi Adrian Comănescu, până în prezent şi-a mai anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţia AJF Vâlcea şi Dan Sărăru, fostul primar al comunei Şirineasa. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button