Diverse

După titlul de vicecampioană naţională la junioare I, Chimia va lupta pentru medalie şi cu junioarele 4

În week-end, Rm. Vâlcea a găzduit turneul semifinal de handbal dedicat junioarelor 4. Printre echipele ajunse în această fază a competiţiei s-a regăsit şi Chimia Rm. Vâlcea. Formaţia pregătită de Claudia Din Mojoiu şi Dana Joiţa, care au beneficiat de susţinerea şi sfaturile unor antrenoare cu experienţă, Nicoleta Lazăr şi Maria Torok Duca, a reuşit să treacă şi peste acest obstacol şi să se califice la turneul final. S-a clasat pe locul 2 în grupa din care a făcut parte. A jucat pentru locurile 3-4 cu Moşniţa Nouă, din judeţul Timiş. Clasată pe locul 4 la general, la turneul de la Rm. Vâlcea, Chimia a ajuns în primele 16 formaţii ale ţării la acest nivel. Va intra în lupta pentru medalii la turneul final, care va fi găzduit de Rm. Vâlcea. Totul e posibil, iar acest lucru a fost demonstrat, recent, de junioarele I din cadrul clubului chimist, care, deşi nu erau printre favorite, au ajuns în finala pe ţară, cucerind titlul de vicecampioane naţionale.

”Ţinând cont de problemele cu care ne-am confruntat, ne putem declara mulţumiţi de ce am realizat în competiţie. Alte echipe s-au antrenat în pandemie. Noi am intrat în sală abia în luna martie a acestui an. Se simte acest lucru, dar, per ansamblu, lipsa de pregătire a fost compensată de dorinţa mare a fetelor de a obţine rezultate bune. Mergem la turneul final şi vedem dacă putem realiza mai mult”, a declarat Claudia Din Mojoiu, după turneul semifinal. Din echipa Chimiei au făcut parte: Oana Culeanu, Medeea Vega, Natalia Grigorescu, Rebeca Matei, Giulia Puiu, Alexia Stana, Diana Băiaşu, Alessia Vega, Irina Predcoi, Karina Palaghia, Carina Părăuşanu, Sara Duţu şi Aylin Dumitra.

Articole Similare

Back to top button