DiverseHandbal

După două victorii, au urmat două înfrângeri pentru Alexandra Badea şi naţionala României, la Mondialul Under 20

După ce a debutat cu două victorii la turneul final al Campionatului Mondial Under 20, care se desfăşoară în perioada 1-15 iulie, în oraşul Debrecen (Ungaria), pentru naţionala de handbal feminin a României au urmat două înfrângeri la rând. Aşa cum se cunoaşte, în primele două meciuri, echipa noastră a trecut cu scorul de 32-30 de Japonia şi, ulterior, cu 41-25 de Paraguay.
Joi, 5 iulie, tinerele handbaliste pregătite de antrenorii Gheorghe Tadici şi Grigore Albici au fost învinse însă de Olanda, cu 29-27 (după ce România a condus cu 14-12 la pauză), într-un meci în care tricolorele au irosit şi nu mi puţin de patru lovituri de la 7 metri, trei prin Sorina Târcă (de la Corona Braşov) şi una prin Raluca Petruş („U” Cluj-Napoca). În duelul din urmă cu două zile, extrema dreaptă Alexandra Badea (20 de ani), de la HCM Rm. Vâlcea, a reuşit să-şi treacă în cont doar un gol.
În această după amiază, a urmat o nouă înfrângere pentru România, în faţa Danemarcei, una dintre principalele favorite în lupta pentru titlul mondial. Tricolorele au capotat fără drept de apel, cu un scor umilitor, 42-23 (după 20-8, la pauză), iar vâlceanca Alexandra Badea nu a apărut pe lista marcatoarelor

Tricolorele joacă mâine seară, de la ora 19.00, meciul decisiv cu Angola, pentru calificarea în optimi

Duminică, 8 iulie, de la ora 19.00, va urma meciul cu Angola, campioana Africii la această categorie de vârstă, pe care România trebuie să nu-l piardă, pentru a nu rata prezenţa în optimile de finală ale competiţiei.
Aşa cum am mai precizat, la Campionatului Mondial Under 20 participă 24 de naţionale, care au fost împărţite în patru grupe cu câte şase echipe, în care se joacă după sistemul fiecare cu fiecare. Conform regulamentului, primele patru clasate din fiecare grupă vor accede mai departe, în optimi, fază din care meciurile vor avea loc în sistem eliminatoriu. (N.C.)

Articole Similare

3 Comments

  1. Badea este cea mai slaba extrema dreapta de la CM Vedeta de carton…In 4 meciuri 3 goluri si 18 ratari in 1:1 ? Fara viitor …in performanta.

  2. poate domnilor ati uitat sau nu santeti imformati mai e o valceanca bianca berbece care e imprumutata la activ plopeni daca nu stiti sau nu va documentati nu mai scrieti

Lasă un răspuns

Back to top button