Diverse

După două etape de secetă, „lupii” lui Ovidiu Samson s-au bucurat din nou de succes

În primele două runde din acest sezon, juniorii 3 de la HCM Torok au obţinut două victorii. Au venit, însă, alte două etape, în care zeiţa Fortuna nu a fost de partea lor. Cu CSŞ Drobeta Tr. Severin şi CSŞ Craiova au pierdut la diferenţă minimă, cu 31-30, respectiv, 32-31. Etapa a V-a din Seria E a fost, însă, cu noroc pentru „lupii” lui Ovidiu Samson, care au regăsit gustul succesului. HCM Torok a câştigat cu scorul de 29-21 (13-9 la pauză) partida de pe teren propriu, cu CSŞ Corabia. Cel mai bun marcator al trupei vâlcene a fost Alex Voiculescu, autor a 14 reuşite. Tudor Prală a marcat de cinci ori în această dispută, Andrei Călinescu şi Gabriel Şerban au perforat poarta adversă de câte trei ori, Andrei Bojete şi-a făcut loc pe lista marcatorilor cu două reuşite, iar Flavius Petrache şi Gabriel Pană au marcat câte o dată. Spre deosebire de celelalte partide, de această dată antrenorul vâlcenilor a apreciat calitatea arbitrajului, asigurată de doi craioveni. Este vorba despre Eduard Scrieciu şi Robert Trăistaru, doi arbitri tineri, de perspectivă. Pentru succesul obţinut în runda a cincia a sezonului, „lupii” de la HCM Torok au fost felicitaţi, pe o reţea de socializare, şi de către fostul lor antrenor, Ioan Ani-Senocico. Acesta le urmăreşte în continuare activitatea, deşi nu mai e la Vâlcea. Ioan Ani-Senocico se ocupă, în acest moment, de echipa de handbal masculin de la Universitatea Cluj-Napoca, club la care este legitimată şi soţia sa, Mihaela Ani-Senocico, fostul căpitan al HCM-ului din sezoanele precedente. În altă ordine de idei, în urma victoriei cu CSŞ Corabia, HCM Torok a revenit pe primul loc în clasamentul grupei din care face parte. Se află la egalitate de puncte cu Top Arena Topoloveni, formaţie pe care o va întâlni, în deplasare, în următoarea etapă, cea de-a şasea a campionatului, care se va desfăşura abia la începutul lunii noiembrie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button