Social

După ce le-a oferit elevilor 120 de biciclete, primarul din Budeşti construieşte o grădiniţă şi modernizează şcoala

Ion Vlădulescu, primarul comunei Budeşti, şi-a repectat promisiunea făcută în urmă cu câteva luni. Vineri, în curtea şcolii din zona centrală a localităţii, le-a oferit 120 de biciclete noi elevilor de gimnaziu care nu au absenţe nemotivate sau note scăzute la purtare. “Sper ca, prin astfel de acţiuni şi prin investiţiile pe care le facem constant în şcoli, grădiniţe, căminele culturale, biblioteci, baze sportive şi celelalte obiective, să convingem cât mai mulţi părinţi să-i aducă pe cei mici la şcolile de pe raza comunei Budeşti şi, sigur, să avem performanţe cât mai mari.

Vreau să vă anunţ că următorul proiect pe care îl începem… chiar zilele acestea… este construirea unei noi grădiniţe. O vom ridica în spatele şcolii. Avem un proiect şi pentru şcoală. A trecut de evaluare, va fi finanţat prin POR 2014-2020 şi vizează modernizarea, extinderea şi dotarea acestei unităţi”, a spus primarul Vlădulescu în faţa cadrelor didactice, a conducerii şcolii, a preotului şi a poliţiştilor pe care i-a invitat la festivitate pentru a-i învăţa pe noii participanţi la trafic cum trebuie să circule. Edilul a încercat să-i motiveze şi pe elevii care, în primă fază, nu au primit biciclete. “Regulile despre care vă vorbeam au fost discutate şi aprobate în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Budeşti. Se vor menţine în continuare, dar asta nu înseamnă că elevii care nu au primit biciclete acum nu pot primi anul viitor. Vor primi şi cei care acum sunt în clasa a IV-a, iar anul viitor trec în clasa a V-a.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button