Liga Nationala

Duminică, de la ora 11.00, HCM Rm. Vâlcea va întâlni „cenuşăreasa” Ligii Naţionale, CSM Unirea Slobozia

În acest week-end se vor desfăşura cinci meciuri din cadrul celei de-a 19-a etape din Liga Naţională de handbal feminin. Printre partidele programate, se regăseşte şi cea de la Slobozia, dintre CSM Unirea, din localitate şi HCM Rm. Vâlcea. Confruntarea va avea loc duminică, 26 februarie, de la ora 11.00. Echipa de handbal vâlceană mizează doar pe victorie. Elevele lui Sbora şi Dinu au de luat şi o revanşă, după ce în tur trupa lui Dumitru Muşi a reuşit să le surprindă şi să plece de la Vâlcea cu un punct (scor 25-25). În total, în acest sezon, ialomiţencele nu au strâns decât opt puncte. Au doar două victorii şi două rezultate de egalitate în 15 meciuri. CSM Unirea Slobozia ocupă ultimul loc în Liga Naţională şi are şanse minime de a mai evita barajul pentru menţinerea în primul eşalon. De partea cealaltă, HCM ia în calcul clasarea pe o poziţie care să-i permită participarea în cupele europene. În acest moment, se află în grafic. Ocupă locul 5, cu 25 de puncte la activ, aflându-se la patru puncte depărtare de podium.

Cristina Florica este aptă pentru acest meci

Pe finalul partidei cu CSM Bistriţa, extrema HCM-ului, Cristina Florica, s-a accidentat. Aceasta a suferit o contuzie la gleznă, la acelaşi picior pe care l-a mai avut în „pioneze” după o entorsă. Verdictul iniţial a fost că jucătoarea va avea nevoie de o altă perioadă de pauză. Însă problemele nu au fost atât de grave pe cât s-a crezut în primă fază, iar Florica s-a antrenat normal, în această săptămână, alături de colegele sale. Ea va face deplasarea la Slobozia. Sbora şi Dinu vor avea întreg lotul la dispoziţie pentru acest meci, mai puţin pe Beleska, jucătoare care, după cum se cunoaşte, a suferit o intervenţie chirurgicală la umăr şi va lipsi de pe teren întreg sezonul. Partida de duminică, dintre CSM Unirea Slobozia şi HCM Rm. Vâlcea nu va putea fi urmărită la TV. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button