Diverse

Duminică, 10 noiembrie, la Energetic se stabilesc campioanele la ”Gheorghe Ola” şi ”Gheorghe Ene”

La finele acestei săptămâni, mai exact duminică, 10 noiembrie, sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic, din nordul Râmnicului, va găzdui turneele finale judeţene la competiţiile ”Gheorghe Ola” şi ”Gheorghe” Ene. La ”Gheorghe Ola” pentru trofeu se vor lupta SCM RM. Vâlcea, Isport Rm. Vâlcea, Oltenia Rm. Vâlcea şi Rusidava Drăgăşani. Startul întrecerii se va da la ora 9.00, când va începe partida dintre SCM şi Isport. La ”Gheorghe Ene” participă în Final Four: Olympic Rm. Vâlcea, Isport Rm. Vâlcea, Oltenia Rm. Vâlcea şi SCM Rm. Vâlcea. Primul meci va avea loc de la ora 10.00. Campioanele din cele două competiţii vor reprezenta judeţul Vâlcea la fazele zonale. Marian Deaconescu, reprezentantul echipelor de copii şi juniori în Comitetul Executiv al AJF a precizat că primele două clasate de la Final Four vor primi din partea AJF cupe, diplome, medalii şi câte o minge. Se vor acorda şi premii speciale, pentru cel mai bun portar şi cel mai bun jucător de la fiecare categorie. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button