Diverse

Dumanska, Băcăoanu, Florica şi Zamfirescu înfruntă Danemarca şi Norvegia, la Golden League

La începutul acestei săptămâni a avut loc reunirea lotului primei reprezentative de handbal a ţării noastre. Selecţionerii au convocat la Naţionala României 18 sportive. Trei sunt de la SCM Rm. Vâlcea, lidera Ligii Florilor. Este vorba despre Cristina Florica, Yuliya Dumanska şi Raluca Băcăoanu. Iniţial, Băcăoanu fusese inclusă în lotul B, însă în ultimul moment a prins „biletul” pentru lotul A. În afara acestora, la echipa naţională a mai fost convocată şi Mădălina Zamfirescu, vâlceancă la origini, jucătoare legitimată la Debrecen, care este aşteptată să revină în vară la poalele Capelei, la noua senzaţie din handbalul feminin românesc, SCM. Mai îmbracă tricoul tricolor în această perioadă: Cristina Boian (Universitatea Cluj), Maria Constantinescu (CSM Bucureşti), Denisa Dedu (Siofok), Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa-Năsăud), Cristina Laslo (Buducnost), Lorena Ostase (CSM Slatina), Gabriela Perianu (Siofok), Crina Pintea (Gyor), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare), Andreea Popa (CSŞ 2 Bucureşti), Laura Pristăviţa (Gloria Bistriţa-Năsăud), Diana Munteanu (Dunărea Brăila), Daria Bucur (Corona Braşov), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare). Prima reprezentativă a României participă, în această perioadă, la Golden League, un puternic turneu de verificare ce se desfăşoară în Franţa. În afară echipei ţării noastre şi cea gazdă, Franţa, mai joacă la Golden League Norvegia şi Danemarca. Turneul a început joi, 21 martie (primele meciuri s-au disputat după închiderea ediţiei). Sâmbătă, 23 martie, „tricolorele” vor înfrunta Norvegia, de la ora 17.30, iar duminică, 24 martie, de la ora 16.00, România va da piept cu Danemarca. Partidele din cadrul Golden League pot fi urmărite pe posturile TVR.

„Ne dorim să facem un turneu bun în Franţa”

Yuliya Dumanska, portarul liderei Ligii Florilor şi al Naţionalei, a declarat, înaintea plecării la turneul din Franţa, că atât ea, câr şi colegele sale îşi doresc să facă meciuri bune la Golden League: „Ne aşteaptă un turneu foarte puternic în Franţa. Avem un lot schimbat în proporţie de aproape 50%, dar suntem fete foarte motivate şi talentate şi cu siguranţă vom face un turneu bun. Sper să fim sănătoase şi să ne facem treaba cât se poate de bine. Cu siguranţă ne va fi foarte greu fără Cristina Neagu, dar ea mai are câteva luni de recuperare. Ne dorim să jucăm la capacitate maximă, să arătăm că suntem o echipă unită şi să obţinem rezultate pozitive”. (S.S.)

Programul meciurilor

• Joi, 21 martie:
Norvegia – Danemarca
Franţa – România
*) s-au disputat după închiderea ediţiei

• Sâmbătă, 23 martie:
Norvegia – România (Ora 17.30)
Franţa – Danemarca (Ora 20.30)

• Duminică, 24 martie:
Danemarca – România (Ora 16.00)
Franţa – Norvegia (Ora 19.15)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button