Politica

Drept la replică

Ca întotdeauna, domnul Fârtat Ilie continuă să dezinformeze, atât prin mass-media vâlceană, cât şi în discuţiile directe cu cetăţenii oraşului Horezu, afirmând că: şedinţa Consiliului Local Horezu a fost convocată nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 39 alin (3) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Primăria Horezu nu era obligată, prin angajamentul făcut personal de dumnealui, să angajeze 10 persoane, ca urmare a finanţării de către Uniunea Europeană a Parcului Fotovoltaic; faptul că nu au existat corecţii pentru proiectele puse în practică de către dânsul; nu am realizări în perioada mandatului meu. Pentru a demonstra că dezinformează, fac precizarea că art.39 alin.(3) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind administraţia publică locală, menţionează: „Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare”, iar la alin.(4) al aceluiaşi articol, „în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată”. Pentru clarificarea acestei situaţii, în vederea respectării dispoziţiilor legale, Primăria Horezu, prin Dispoziţia Primarului nr. 444/10.05.2017, a convocat Consiliul Local în şedinţă extraordinară pentru data de 12.05.2017, cu respectarea termenului legal.
În legătură cu cel de-al doilea punct al dezinformării domnului Fârtat Ilie, legat de cele 10 funcţii, menţionez că, prin Contractul de finanţare nr. 53 RES din 24.09.2013 încheiat între Ministerul Economiei şi Oraşul Horezu, la pagina 38 din Calendarul activităţilor, sunt cuprinşi mai mulţi indicatori de performanţă, respectiv, instalaţia să producă anual 1100 MW şi să creeze 10 funcţii noi în cadrul aparatului de specialitate al primarului după punerea în funcţiune a instalaţiei RES. Acest contract este semnat personal de domnul Fârtat Ilie şi nu poate afirma că nu cunoaşte obligaţiile asumate. Mai mult, prin adresa nr.240649/21.03.2017 a Organismului Intermediar pentru Energie înregistrată la Primăria Oraşului Horezu cu numărul 6196/27.03.2017, referitoare la monitorizarea şi vizita în teren care urmează să aibă loc ulterior, ni se solicită copie de pe Statul de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului oraşului Horezu, atât înainte de implementarea proiectului cât şi după implementarea acestuia, tocmai pentru a se constata dacă a fost respectată condiţia privind crearea celor 10 funcţii. Referitor la renunţarea în luna octombrie 2016 la Contractul cu firma de paza S.C. Vulturul S.R.L., fac precizarea că, am reziliat acest contract pentru a reduce cheltuielile de funcţionare a Parcului Fotovoltaic. Prin această reziliere nu am afectat absolut deloc Contractul de finanţare, deoarece, aşa cum am menţionat anterior, condiţia era ca funcţiile nou create să fie în cadrul Aparatului de specialitate al Primarului, nu într-o firma privată care desfăşoară  activităţi fără să fie necesare şi creând bugetului local un important prejudiciu financiar. Domnul Fârtat Ilie evită să spună că, nivelul tuturor corecţiilor proiectelor puse în practică de către dânsul, însumează 37 miliarde lei vechi, în afară de Parcul Fotovoltaic, existând corecţii atât pe Ambulatoriu Horezu cât şi cheltuieli neeligibile pe Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Horezu. Acesta este motivul pentru care, în luna august 2015, Primăria oraşului Horezu a fost obligată să se împrumute cu suma de 37 miliarde lei vechi, plătind din bugetul local al oraşului Horezu, din trei în trei luni, câte aproximativ 2,4 miliarde lei vechi reprezentând credit şi dobânzi, punându-mă astfel în situaţia în care, banii din buget, să meargă la dobânzile şi ratele aferente. Până în prezent, nu există nici o hotărâre judecătorească definitivă pentru corecţii. Cu privire la afirmaţia dânsului că nu am realizări, vreau să îi amintesc că am câştigat în faţa dânsului alegerile din iunie 2016, demonstrând astfel că, am susţinerea necesara. Îi recomand să se prezinte şi peste trei ani la alegeri şi atunci vom constata cine are sau nu susţinere. Eforturile dânsului şi ale apropiaţilor de a mă împiedeca să realizez obiectivele pe care mi le-am propus, sunt ineficiente. Singurul motiv care mă determină să nu îl iau foarte mult în serios este acela că, îi cunosc capacitatea intelectuală, răutatea, invidia şi înclinaţia sa către dezinformare.
• Nicolae Sărdărescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button