DRAMA UNUI ZIARIST

Da, domnilor! Am şi eu dreptul de a mă exprima şi de a spune ceea ce gândesc. De ceva vreme, am avut onoarea să pot publica, atât în ARENA VÂLCEANĂ, cât şi într-un alt cotidian local, câteva articole referitoare la fotbalul din judeţ. Iniţial, am crezut ca nu voi fi citit de mai nimeni, pentru ca în general editorialele din gazete nu atrag atenţia, mai ales un „Colţ al microbistului” dintr-un bisăptămânal local cu profil sportiv. Cu atât mai mult nu mi-am imaginat că vor fi şi reacţii pozitive sau negative la ceea ce am scris. Se pare că, parţial, m-am înşelat. De îndreptat sau corectat ceva la nivelul fotbalului din Vâlcea nici vorbă. Eu nu sunt ziarist şi nici nu am aspiraţii în acest sens. Spun asta întrucât nu-mi câştig existenţa din scris, nu sunt angajat al vreunui trust mediatic şi, de asemenea scriu ocazional, doar din pură plăcere. Deci, vă rog, excludeţi-mă complet din această ecuaţie. Drama, însă, există la acest nivel, al omului de presă din mediul fotbalului. Ea nu constă în faptul că sunt prea puţin recompensaţi pentru munca depusă, eu cel puţin până acum neauzind de ziarişti locali îmbogăţiţi din presă. Drama provine din frustrări şi condiţionări. De multe ori, ziaristul este lipsit de mijloace financiare sau logistice pentru a participa la toate evenimentele care au ca protagoniste echipe de fotbal din Vâlcea. Timpul este şi el un alt „inamic” al jurnalistului. Poate că pe lângă articolul de sport, acesta trebuie să rezolve şi alte probleme, mai mult sau mai puţin legate de actul jurnalistic. Nivelul fotbalului a scăzut, iar ziaristul „trebuie” să asiste uneori la meciuri cu o calitate scăzută, între echipe confruntate cu lipsuri financiare sau chiar la jocuri cu parfum de „cotă”. Ziaristul riscă să fie şi admonestat de suporteri, de „specialişti ai fenomenului”, oficiali sau nu sau de te miri cine din jurul stadioanelor. Asta nu neapărat pentru că a scris ceva de rău despre ei (înţelegând aici persoane sau echipe), ci poate pentru ca doar a publicat „de bine” despre alţii. Sau poate chiar pentru că nu au fost ei lăudaţi?! De multe ori, pentru a nu scrie de rău, ziaristul sportiv preferă să nu mai scrie nimic. Riscul e ca autocenzura să ia locul libertăţii de exprimare, pentru ca el să nu-şi facă duşmani sau poate chiar pentru a nu fi dat afară. De aici, toată drama ziaristului sportiv din zilele noastre! Faţă de ziaristul sportiv, autocenzura materialului meu de presă este la un nivel redus şi nu urmăresc interese materiale sau de alta natură. Scriu pentru că vreau ca anumiţi oameni din fotbal să nu fie uitaţi şi cu riscul de a supăra din nou am să-i mai amintesc aici, încă odată (în ciuda celor pe care i-am supărat!). Vreau să se ştie de un Iancu Carabageac, zis şi „profesorul”, de Lucian Catargiu, Marian Başno, Sorin Gângu, Mircea Savu, Jackie Pintilie, Teodor Ciobanu sau Mitică Teleşpan. Nu vreau să-i uităm nici pe Traian Popa sau pe Dumitru Anescu. Totodată, prin articolele mele vreau să aduc la rampă numele unor fotbalişti de valoare din judeţul nostru sau să dau încredere unor fotbalişti tineri, de perspectivă. Am scris sau voi scrie despre Bogdan Geantă, Sică Bălţăţeanu şi Cătălin Pârvulescu de la Damila Măciuca. Îmi plac Bucei (Hidroelectrica) şi Bogdan Dumitru (FC Oltchim ). De la CSM îi urmăresc pe Eremia sau pe (Bebe) Vasile. Pe majoritatea nominalizaţilor nu i-am întâlnit vreodată faţă în faţă, deci nu mă puteţi bănui de gânduri meschine. Vâlcea mai are jucători talentaţi şi la nivelul juniorilor, chiar dacă unii dintre aceştia sunt „cantonaţi” la pepinierele echipelor mari din ţară. Vă dau aici un nume de care veţi mai auzi: Mihai Ovidiu, zis „castorul”, atacant pur-sânge, care bate la porţile afirmării la Şcoala de fotbal de la Câmpulung Muscel, alături de alţi vâlceni talentaţi. Ce-ar fi dacă Mihai Ovidiu ar ajunge „mare”, iar scotocind prin arhive, un ziarist ar descoperi că numele lui a fost menţionat pentru prima dată într-un articol semnat de mine? Atunci, „COLŢUL MICROBISTULUI” din ARENA VÂLCEANĂ şi-a atins scopul! Aşadar, despre talent şi profesionalism întotdeauna numai de bine şi cu plăcere. Cât despre cei care nu merită atenţia unei recunoaşteri publice, pentru simplul fapt că nu au adus nimic nou fotbalului vâlcean, de ieri sau de azi, rămânând doar la stadiul de fotbal amator, le las plăcerea de a citi comentariile mele în continuare.
În rest, să auzim numai de fotbal!

• Ec. Gabriel ALBINARU