Acasă Administratie Drăghici începe proiectarea pentru centura ocolitoare a localităţii Roeşti

Drăghici începe proiectarea pentru centura ocolitoare a localităţii Roeşti

45
0

La Roeşti, primarul Gheorghe Drăghici începe proiectarea unei centuri ocolitoare. Social-democratul are în minte această idee de mai mult timp şi speră să o materializeze cu finanţare printr-un program derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Reprezentantul PSD a reiterat că a depus documentaţia pentru acest proiect în 2017, în prima sesiune a PNDL. Atunci, a mai cerut fonduri pentru două baze sportive, dar şi pentru DC 112, drumul către viitorul depozit ecologic judeţean de deşeuri. „Doar pentru drum am primit finanţare la acel moment, deşi cred că era mult mai importantă centura, deoarece presupune unirea mai multor căi de acces din comună, în aşa fel încât, de la Ciocâltei până la Cuieni, unde ar ieşi în DJ 643 B, să avem un traseu continuu şi modern. Ideea este să scoatem de pe DN 65 C utilajele agricole şi să valorificăm mai bine zona agricolă dinspre Pesceana – Râpa Cărămizii, Roeşti şi Cuieni. Sper ca acest proiect, care vizează asfaltarea a 7,9 km. de drumuri, să intre la finanţare în noua sesiune PNDL, cu atât mai mult cu cât avem făcut şi studiul de fezabilitate şi, din câte am înţeles, sunt şanse mari să ni se aprobe, în aceste condiţii”, a subliniat primarul Gheorghe Drăghici.