Administratie

Două poduri şi drumurile din Stroeşti, distruse de calamităţi

Ploile abundente din ultimele zile au produs pagube însemnate şi în comuna Stroeşti. Primarul Toma Ciolacu a cerut spijinul autorităţilor judeţene pentru rezolvarea problemelor. Două poduri au fost distruse, la fel şi drumurile de interes local. ”Din păcate, s-a repetat scenariul din iunie 2014. Infrastructura rutieră ne-a fost din nou grav afectată de precipitaţiile abundente din ultimele zile, mai exact din 13 şi 14 iunie. Toate drumurile au fost distruse. Avem şi două poduri afectate. Unul distrus total, iar celălalt afectat în proporţie de 50%. Este vorba despre podul de la Mărin Brutaru din satul Stroeşti şi cel de peste pârâul Aninoasa. Asigură accesul către gospodării. De asemenea, s-a rupt un drum din Obroceşti. A venit viitura şi l-a distrus pe o lungime de 50 de metri, blocând căile de acces către vreo 20 de gospodării. A mai rămas doar o potecă de picior. Au venit cei de la Prefectură pentru constatări. Avem nevoie de sprijin. Este vorba despre o situaţie de urgenţă. Singuri, din buget local, e imposibil să rezolvăm aceste probleme”, a spus Toma Ciolacu, primarul comunei Stroeşti.

”Din buget local putem doar să reparăm unele drumuri. Mai avem nişte balast cu macadam, materiale pe care le folosim pentru întreţinerea drumurilor. Trebuie să intervină şi SGA. Pârâul Aninoasa e în administrarea lor. Trebuie făcute gabioane, consolidări, lucrări susţinute pentru a proteja drumurile. Nu merge doar regularizare, să împingi balastul dintr-o parte în alta, pentru că vine apa şi-l ia. În altă ordine de idei, aşteptăm să turnăm asfalt pe cele patru uliţe din Stroeşti, Obroceşti, Cireşu. Investiţia e realizată cu bani din bugetul local. E vorba despre porţiuni care însumează puţin peste 2 kilometri de drumuri. Am pregătit drumurile pentru asfaltare, dar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile am fost nevoiţi să amânăm puţin turnarea asfaltului. Şi la podul peste Chioasa, din satul Cireşu, lucrările au intrat în linie dreaptă. Tot din cauza vremii nu s-a putut lucra. Dar se circulă pe el. În perioada imediat următoare vom finaliza ambele investiţii”, a anunţat Toma Ciolacu. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button