Liga 6

Dosarele de licenţiere pentru „Elită” şi eşalonul secund judeţean trebuie depuse până pe 10 august

Reprezentanţii AJF se vor întoarce din concediu pe 6 august. În prima săptămână de după vacanţă vor strânge dosarele de licenţiere pentru Liga a IV-a şi Superligă. Termenul limită pentru depunerea acestora a fost fixat pentru data de 10 august. Pentru a primi licenţa şi pentru a putea participa în campionatul de elită judeţean (sezonul 2018-2019), un club trebuie să îndeplinească anumite criterii sportive, de infrastructură, de personal şi administraţie, precum şi financiare, astfel: criteriul sportiv (cel mai important), se referă la poziţia în clasament la finalul ediţiei de campionat 2017-2018; infrastructura – se referă la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 36 din ROAF Vâlcea, care prevede următoarele: „Pentru a putea fi omologate la jocurile de Superliga, terenurile de fotbal trebuie să fie gazonate, cu iarba naturală sau sintetic şi să îndeplinească următoarele condiţii: lungime: minim 90 metri – maxim 120 metri; lăţime: minim 45 metri – maxim 90 metri; gard împrejmuitor din plasă de sârmă (sau alt material) înalt de minim 1,5 metri, aşezat la minim 2 metri distanţă de linia de margine şi de stâlpii de prindere a plaselor porţilor; instalaţii pentru duşuri sau rezervor cu apă şi grup sanitar în stare de funcţionare; cel puţin doua vestiare pentru jucători şi un vestiar pentru arbitri; acest punct nu se aplică pentru acest sezon; tabelă de marcaj instalată la loc vizibil; bănci pentru jucătorii de rezervă şi oficiali situate pe aceeaşi parte, la distanţe egale faţă de linia de mijloc, în apropierea gardului împrejmuitor şi vor fi prevăzute cu acoperiş protector”. AJF a mai transmis că, în acest sens, la dosarul de licenţiere va trebui depusă dovada deţinerii / cesionării sau închirierii unui stadion omologat în condiţiile prevăzute la art. 36 din ROAF Vâlcea. În afara criteriului sportiv şi a celui de infrastructură, echipele care vor să evolueze în „Elită” trebuie să dispună şi de personal tehnic calificat. Acest lucru se referă la obligativitatea prevăzută de art.238 alin. d din ROAF Vâlcea, în care este menţionat: „să aibă angajaţi/colaboratori antrenori calificaţi (deţinători de minim licenţa UEFA C) – pentru echipele participante în Superliga”. Nu în ultimul rând, este important şi criteriul financiar, care se referă la obligativitatea prevăzută de art.238 alin. f din ROAF Vâlcea: „să nu aibă debite neachitate faţă de AJF şi/sau faţă de alte cluburi, jucători, antrenori”. În prezent, pe rolul comisiei de specialitate din cadrul AJF nu există litigii între cluburi/antrenori/jucători. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button