Baschet

Doru Moise rămâne numărul 1 în topul tehnicienilor vâlceni din baschetul românesc

* prin cele patru titluri consecutive câştigate în anii ’90

Cristi Achim este tehnicianul care se află de cel mai mult timp pe banca unei formaţii din toate sporturile de echipă din România, iar asta deşi viaţa antrenorilor e cea mai ingrată în ţara noastră, mai ales în baschet! Vâlceanul se află la Oradea din noiembrie 2009, iar în cei aproape nouă ani care au trecut de atunci a obţinut o grămadă de rezultate notabile. Pe lângă titlurile naţionale cucerite în 2016 şi 2018, echipa bihoreană a mai cucerit trofeul de vicecampioană în sezonul 2013-2014 şi de două ori medaliile de bronz în Liga Naţională, în 2013-2014 şi 2016-2017. Altfel, CSM CSU Oradea a disputat şi două finale ale Cupei României, în 2016 şi 2018, însă le-a pierdut pe ambele. Aşa cum se cunoaşte, succesul din 2016 de pe plan intern a fost urmat de un parcurs excelent în Liga Campionilor, unde echipa bihoreană s-a calificat în a doua fază a grupelor şi a fost la un pas să acceadă chiar în optimile de finală ale competiţiei.
În istoria baschetului din Vâlcea, nu sunt decât doi antrenori care au cucerit trofeul suprem pe plan naţional. Pe lângă Achim, celălalt este Doru Moise, care e şi cel mai galonat. Acesta a câştigat nu mai puţin de patru titluri naţionale consecutiv! Primele două şi le-a adjudecat cu gruparea feminină Oţelul Universitatea Târgovişte, în anii 1995 şi 1996. Ulterior, Moise şi-a mai adăugat în palmares încă două campionate pe plan intern când se afla la timona formaţiilor ACRO Bucureşti (1997) şi ICIM Arad (1998). Aşa cum se cunoaşte, pe final de carieră, Doru Moise a antrenat pentru doi ani şi echipa vâlceană CET Govora, cu care a jucat o dată finala Campionatului Naţional, iar în celălalt sezon a câştigat medalia de bronz..

Cristian Achim poate să egaleze performanţele lui Doru Moise: „Succesele din ultima perioadă reprezintă o presiune suplimentară pentru mine, dar încerc tot timpul să mă autodepăşesc, de la an la an”

După nouă ani petrecuţi la Oradea şi două titluri naţionale, Cristi Achim spune că a atins maximum posibil şi că, teoretic, „mai sus de atât nu se mai poate”, el fiind în situaţia lui Zinedine Zidane, la Real Madrid (păstrând proporţiile, bineînţeles!). „Performanţele din ultima perioadă reprezintă o presiune suplimentară pentru mine, dar încerc tot timpul să mă autodepăşesc, de la an la an. Lucru care totuşi nu prea mai e atât de uşor de realizat, pentru că nu prea mai am ce să depăşesc pe plan intern. Ce poţi să câştigi mai mult decât titlul? Dar asta nu înseamnă că nu pot să încerc şi mai departe să obţin alte performanţe asemănătoare. Cine nu se ghidează după acest principiu, nu are ce căuta în sport! În ceea ce priveşte contractul meu cu Oradea, încă nu am semnat prelungirea, dar sută la sută voi continua, pentru că, în opinia mea, există mulţumire de ambele părţi pentru tot ceea ce am realizat împreună până în prezent. Iar când vezi că te simţi atât de iubit şi apreciat, nu poţi să pleci în altă parte!”, a subliniat Achim. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button