Box

Doroftei, Leu şi alţi mari boxeri, aşteptaţi la Europenele de la Vâlcea

În luna iulie, va avea loc, în Sala Traian, din Rm. Vâlcea, Campionatul European de box la cadeţi, cea mai importantă competiţie găzduită de oraşul nostru până acum. La acest eveniment la care vor participe sute de sportivi din toată Europa sunt aşteptaţi să ia parte, pe lângă staff-ul FR Box, şi câţiva dintre cei mai mari pugilişti pe care i-a avut România. Este vorba de Leonard Doroftei şi Mihai Leu. „Noi i-am invitat pe mai toţi marii boxeri, inclusiv conducerea Ministerelor Învăţământului şi Tineretului şi Sportului. Va fi un eveniment de excepţie, pe care îl pregătim în cele mai mici detalii. Râmnicul va avea mult de câştigat de pe urma acestui turneu mare”, a declarat Gabriel Udubaşa, responsabil de organizarea Europenelor. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button