Liga IV

Dorinel Bălău & Co. vor juca un amical de gală cu Viitorul Dăeşti, de Ziua Comunei Drăgoeşti

* propunerea a aparţinut primarului Gheorghe Melente

Marţi, 15 august, Gheorghe Melente va organiza o nouă ediţie a Zilei Comunei Drăgoeşti. Cu acest prilej, primarul liberal îi va avea ca invitaţi speciali pe Petrică Mâţu Stoian şi Maria Ghinea. Pe lângă spectacolele muzicale, Melente a programat, de la ora 18.00, şi un meci amical de gală pentru echipa de fotbal din localitate, Oltul, care a evoluat, în sezonul trecut, în Seria Est din Liga a IV-a. Astfel, la Drăgoeşti va veni nimeni alta decât campioana en-titre a judeţului, Viitorul Dăeşti. „Aceasta a fost ideea mea, de a organiza şi un amical al echipei de fotbal Oltul Drăgoeşti, cu un adversar de calibru, pentru ca toţi cei care vor veni la sărbătoarea comunei să aibă cu adevărat ce vedea. Nu doar din punct de vedere muzical, ci şi sportiv! Am luat decizia de a organiza o asemenea partidă de comun acord cu sponsorul nostru, Dorinel Bălău, cu care am şi stabilit echipa pe care o vom înfrunta. Mă bucură faptul că reprezentanţii campioanei judeţului, Viitorul Dăeşti, şi-au dat acordul de a veni pe 15 august, la Drăgoeşti”, a subliniat Melente.
La finele săptămânii trecute, Oltul Drăgoeşti a disputat un amical în deplasare, la Stejarul Vlădeşti 2009, pe care l-a câştigat cu 3-2. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button