Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Donație extrem de importantă, făcută de compania DIANA

Compania DIANA şi Fundaţia “Dumitru Crăciunescu2 au donat Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea 2.000 de teste pentru COVID-19 şi 200 de halate. De asemenea, a oferit peste 2.500 de pachete pentru persoanele aflate în izolare. “Avem o responsabilitate față de oamenii care ne oferă atât de mult, zi de zi, astfel că simțim nevoia să dăm înapoi comunității. De aceea, am donat spitalului județean 2.000 de teste COVID-19 și 200 de halate. De asemenea, suntem alături de autoritățile  locale și am oferit peste 2500 pachete pentru persoanele aflate în izolare. Încercăm să nu ne oprim aici și să fim în continuare alături!”, a transmis conducerea grupului înfiinţat de regretatul Dumitru Crăciunescu (1958-2014). Acesta spunea, la un moment dat: “Nu poţi fi şi de succes şi om bun peste tot în lume. Eu am ales să fiu ceea ce sunt aici, la Râmnicu Vâlcea. Cu toţii ne gândim să plecăm în altă parte pentru a cunoaşte succesul. În ţară sau în străinătate. Eu am ales să fiu împreună cu ai mei, în acest oraş. Ca noi toţi, uneori am avut impresia că am ales bine, alteori că alegerea nu a fost cea potrivită. Acum ştiu cu certitudine că acest oraş oferă destule condiţii pentru succesul în viaţă. Aici se pot face afaceri de calitate ca oriunde altundeva în lume. Aici se poate reinvesti profitul şi, aşa cum este normal, tot aici se pot face activităţi sociale şi filantropice, ca peste tot în lume. Diferenţa este că toate acestea pot fi făcute la Râmnicu Vâlcea pentru oamenii între care ai venit pe lume, nu pentru oameni străini. E foarte important să faci ceva pentru ai tăi”.

Articole Similare

Back to top button