Diverse

Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, cap de afiş la Zilele Comunei Budeşti

Primarul Ion Vlădulescu organizează în perioada 3-4 august “Zilele Comunei Budeşti”, o sărbătoare menită să unească şi mai mult comunitatea locală şi, nu în ultimul rând, să o promoveze în exterior. Manifestarea va debuta, în prima zi, cu o şedinţă festivă a CL Budeşti (13.00), iar de la ora 14.00 va continua un program asigurat de DJ Joe. Seara, după ora 20.00, pe scenă, vor urca Andrada Creţu & New Quartet şi Nicole Cherry.

A doua zi, de la ora 10.00, primarul Vlădulescu va primi oaspeţi de seamă de la Vâlcea şi Bucureşti. La ora 12.00, este programat să înceapă un program artistic susţinut de Şcoala De Belle Art, ansamblurile „Muguraşii” de la Făureşti şi „Bobocica”, de la Zătreni. În jurul prânzului, vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, iar după aceea, de la ora 14.00, vor cânta Elena Ghiţulete, Bianca Bobocel (14.45), Ilie Dură (15.30), Niculina Stoican (16.15), Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu (17.00), Maria Bădilă Irimia (18.00), Costel Ghinea (19.00), Olguţa Berbec, Remus Novac (20.00) şi Cosmin Scheanu (21.00). La final, cerul de deasupra comunei Budeşti va fi brăzdat de un spectaculos foc de artificii.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button