Liga III

Doi vâlceni vor participa la barajul pentru promovarea în Liga a II-a

După cum se cunoaşte, FRF a decis îngheţarea campionatelor la Liga a III-a, dar şi promovarea în eşalonul secund a două dintre liderele din cele cinci serii, respectiv Universitatea Craiova 1948 şi Aerostar Bacău, care aveau un avantaj mai mare de trei puncte faţă de următoarele clasate. În alte trei serii vor fi organizate baraj între primele două clasate. Pentru promovarea în eşalonul secund, Unirea Slobozia va lupta cu Mostiştea Ulmu, Fotbal Comuna Recea cu Minaur Baia Mare, iar Progresul Spartac o va înfrunta pe CSM Slatina. Într-unul dintre acste dueluri vor fi protagonişti şi doi fotbalişti vâlceni. Este vorba despre Grigore Ceapă şi Ovidiu Popescu, jucători care se află sub comanda lui Mihai Ianovschi, la Slatina. Barajele pentru accederea în Liga a II-a vor avea loc, cel mai probabil, la finele lunii iulie. CSM Slatina nu şi-a reluat, deocamdată, pregătirile. Ceapă şi Popescu sunt în joc de glezne. Aşteaptă un semnal din judeţul vecin pentru a începe pregătirea centralizată. Acest lucru s-ar putea întâmpla în câteva zile. Până acum au urmat programul stabilit de staff-ul tehnic al grupării oltene şi transmis jucătorilor în ideea de a se menţine într-o formă sportivă acceptabilă în această perioadă grea, provocată de pandemie. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button