Acasă Diverse Doi ”vâlceni”, propuşi pentru preluarea echipei naţionale de handbal feminin a României

Doi ”vâlceni”, propuşi pentru preluarea echipei naţionale de handbal feminin a României

84
0

La începutul acestei săptămâni, mai exact luni, 6 ianuarie, la Bucureşti a avut loc şedinţa Comisiei Tehnice, care îi are în componenţă pe antrenorii din Liga Naţională. Membrii acesteia au votat (nu în unanimitate) pentru înlăturarea selecţionerului Tomas Ryde de la cârma echipei naţionale de handbal feminin a României. În aceste condiţii, au venit şi câteva propuneri pentru numirea unui nou antrenor la prima reprezentativă. Pe listă se regăsesc şi doi ”vâlceni”, antrenori care locuiesc în acest moment la poalele Capelei. Este vorba despre Florentin Pera, declarat cel mai bun antrenor din handbalul feminin după cucerirea titlului cu SCM Rm. Vâlcea, formaţie care se află şi acum în fruntea ierarhiei Ligii Florilor, dar şi despre Aurelian Roşca, liber de contract după despărţirea de Dunărea Brăila. În afara celor doi, mai există variantele Bogdan Burcea (antrenorul echipei SCM Craiova) şi Adrian Vasile (care se ocupă de pregătirea formaţiei CSM Bucureşti). Deşi se vehiculează că Bogdan Burcea ar avea cele mai mari şanse să preia prima reprezentativă, azi (7 ianuarie), preşedintele Federaţiei, Alexandru Dedu, a declarat pentru Prosport că ar prefera ca noul selecţioner să fie sau să devină liber de contract, pentru a-şi dedica tot timpul şi toată atenţia echipei naţionale. Singurul dintre cei patru care nu are angajament, în acest moment, este Aurelian Roşca. O decizie în acest sesn va fi luată zilele viitoare. Noul selecţioner va avea la dispoziţie un timp scurt pentru a pregăti participarea la turneul olimpic, acolo unde România îşi va juca şansa de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din acest an. (S.S.)