Acasă Liga I Doi arbitri vâlceni, delegaţi în prima etapă a Ligii I

Doi arbitri vâlceni, delegaţi în prima etapă a Ligii I

464
0

Vineri, 12 iulie, s-a dat startul unui nou sezon în Liga I. Printre partidele programate în prima rundă s-a regăsit şi cea din Gruia, dintre campioana en-titre, CFR Cluj şi Politehnica Iaşi. Confruntarea de sâmbătă seara s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Partida a fost condusă de piteşteanul Cătălin Popa. Din brigada de arbitri care a oficiat acest joc a făcut parte şi vâlceanul Cătălin Buşi. Acesta a fost delegat ca al patrulea oficial la meciul de la poalele Feleacului. Nu a fost singurul arbitru vâlcean delegat în prima rundă a Ligii I. Asistentul Marius Badea va fi la linie la partida din această seară, de pe „Ion Oblemenco”, unde Universitatea Craiova o va întâlni pe nou-promovata Academica Clinceni. Disputa va avea loc de la ora 18.00. În aceeaşi brigadă cu Marius Badea se mai află Marian Barbu („central” – din Făgăraş) şi Marius Nicoară (asistent – Tr. Severin). Ca al patrulea oficial a fost delegat Lucian Rusandu (din Sf. Gheorghe). Prestaţia arbitrilor va fi supervizată de observatorul Eduard Dumitrescu (Piteşti). (S.S.)