Diverse

Doar victoria este luată în calcul în meciul cu Itxako

* partida va avea loc duminică, 6 martie, în Sala Traian

După cum s-au desfăşurat până acum meciurile, situaţia tinde în grupa I spre o egalitate perfectă în ceea ce priveşte numărul de puncte acumulate. Toate formaţiile vizează în primul rând să-şi câştige meciurile de pe teren propriu. Dacă se va ajunge, aşadar, în situaţia în care toate cele patru echipe din grupa I să aibă şase puncte la finalul celor şase meciuri, departajarea se va face în funcţie de golaveraj. Cu alte cuvinte, orice ar fi, Oltchim are nevoie de o victorie în meciul următor, cu Itxako, ce se va desfăşura duminică, 6 martie, în Sala Traian din Rm. Vâlcea, începând cu ora 18.00. Succesul este singura opţiune pentru campioana României. De fapt, ar fi necesară o victorie chiar la o diferenţă mai mare de scor, pentru a avea avantaj în faţa ibericelor, în cazul unei posibile departajări la golaveraj. Itxako ne-a învins la diferenţă de doar un gol în Spania (cu 26-25), deşi Oltchim a condus tot meciul. După acea greşeală, chimistele aşteaptă să-şi ia revanşa şi să se impună categoric în faţa jucătoarelor spaniole şi astfel să-şi sporească şansele de a ajunge în semifinale. „De acum înainte orice meci se poate dovedi decisiv. Eu cred că etapa a IV-a va lămuri în mare măsură situaţia în grupa din care facem parte. Pronosticul meu este că Oltchim se va califica în semifinale. Probabil cu Itxako vom câştiga la o diferenţă de trei-patru goluri”, a precizat vicepreşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, înaintea partidei cu Itxako. Meciul dintre Oltchim şi Itxako va fi oficiat de o brigadă formată din arbitrii sârbi Aleksandar Pandzic şi Ivan Mosorinski. Edeltraut Berthold din Austria este delegatul EHF pentru această partidă. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button