Liga 6Fotbal

Doar 10 grupări vor participa în noul sezon al Superligii judeţene de fotbal

Marţi, 14 august, AJF Vâlcea a stabilit componenţa Superligii judeţene de fotbal, formula de desfăşurare a campionatului, precum şi „ţintarul” etapelor din prima fază, în speţă din sezonul regulat. Deşi se ştia că în elită vor participa 12 formaţii, ca şi anul trecut, ediţia 2018-2019 va porni la drum cu doar 10 echipe.
În prima fază, în sezonul regulat, acestea ar urma să dispute câte 18 meciuri. Ulterior, primele patru formaţii clasate vor evolua mai departe în play-off, unde se vor bate pentru titlul de campioana judeţeană, iar ultimele şase se vor duela în play-out pentru evitarea retrogradării.

Play-off-ul se va disputa cu primele patru clasate, care vor întâlni de încă patru ori între ele

Noutatea faţă de sezoanele precedente este aceea că, în play-off, cele patru echipe se vor întâlni de câte patru ori fiecare cu fiecare (două tururi şi două retururi), ceea ce înseamnă că vor fi 12 etape în total. Practic, de-a lungul întregului campionat, cele patru fruntaşe se vor întâlni astfel de nu mai puţin de şase ori între ele! În schimb, în play-out, se va menţine sistemul de anul trecut, cu 10 etape.
Grupările din play-off vor disputa în total 30 de meciuri (18 în sezonul regulat şi 12 în Top 4), iar cele din play-out cu două în minus, adică 28, deoarece în cea de-a doua fază a campionatului vor fi doar 10 runde. Potrivit „ţintarului”, până la finele acestui an, în Superligă se vor disputa primele 15 etape din sezonul regulat (adică, nouă din tur şi şase din retur). Celelalte trei runde din prima fază a elitei sunt programate în luna martie 2019. Tot în primăvara anului viitor, vor avea loc şi cele 12 etape din play-off şi cele 10 din play-out.
În a doua fază, atât echipele din Top 4, cât şi cele din subsolul ierarhiei, vor porni la drum cu toate punctele acumulate în sezonul regulat. Altfel, demn de precizat mai este şi faptul că din Superligă va retrograda o singură grupare, adică ultima clasată din play-out. (N.C.)

SUPERLIGA / SEZONUL 2018-2019
Programul etapei I

Etapa I (sâmbătă, 18 august / duminică, 19 august):
Viitorul Dăeşti – Chimia 1973 Rm. Vâlcea _-_
AS Rm. Vâlcea 2016 – Minerul Costeşti _-_
Cozia Călimăneşti – Olteţul Alunu 2016 _-_
FC Băbeni – Unirea Tomşani _-_
AS Mihăeşti – CSC Orleşti _-_

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button