Administratie

Din august, la Drăgoeşti, nu va mai fi drum local neasfaltat

  • primarul Melente speră ca şi CJV să înceapă cât mai repede modernizarea DJ 678

După ploile abundente din ultima vreme, mulţi primari trebuie să găsească soluţii de finanţare a lucrărilor de refacere a infrastructurii afectată. Este şi cazul lui Gheorghe Melente, de la Drăgoeşti, unde viiturile au colmatat o mare parte din şanţuri. Din fericire, pagubele nu sunt foarte mari, obiectivele începute nu sunt în pericol, dar administraţia publică locală ar avea nevoie de o mână de ajutor pentru a remedia problemele apărute. „Unul dintre obiectivele la care lucrăm este asfaltarea drumurilor de interes local pe o distanţă de 12 kilometri, proiect pentru care, prin PNDL, am reuşit să atragem 6,83 milioane de lei. La ora actuală, mai avem de asfaltat două drumuri, până într-un kilometru. Cu asta, încheiem toată infrastructura, ceea ce ţine de intravilanul localităţii. Asta înseamnă prin august. În rest, cum spuneam, mai avem şanţurile de refăcut şi de betonat în anumite zone. Şi, sigur, aşteptăm să înceapă lucrările pe DJ 678 Budeşti – Drăgoeşti – limită cu judeţul Olt”, a explicat primarul din Drăgoeşti.
Gheorghe Melente nu a avut o misiune uşoară. Să nu uităm că, atunci când a venit în fruntea administraţiei publice locale, în comună, erau asfaltaţi doar 7 kilometri de drumuri, iar la ora actuală sunt modernizaţi în jur de 60. „În continuare, trebuie să modernizăm căile de acces din extravilan, iar primele proiecte arzătoare vizează asfaltarea drumurilor de tarla şi corectarea torenţilor, care afectează zeci, poate chiar sute de hectare. Sper şi sunt convins că le voi realiza cu echipa de la primărie, în care i-am atras şi pe inginerii Gheorghe Rada, Căpăţână Costică, nişte capacităţi, ca şi Mircea Petrişor, colonel de armată, acum în rezervă”, a completat, încrezător, alesul local.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button