Liga Nationala

Derby în Polivalentă! SCM Rm. Vâlcea înfruntă echipa de pe locul 3

După o pauză de două săptămâni, duminică, 10 februarie, echipa de handbal vâlceană va disputa un nou meci în campionatul intern. SCM Rm. Vâlcea, aflată, momentan, pe locul 2 în Liga Florilor, după victoria de miercuri a CSM-ului în faţa Coronei, va înfrunta cea de-a treia clasată, pe Minaur Baia Mare. Va fi primul test important din acest an pentru „municipale”. Minaur a demonstrat că e o echipă puternică şi în tur. După o primă repriză pierdută, elevele lui Pera au reuşit în partea secundă să întoarcă soarta jocului în favoarea lor. SCM s-a impus în etapa a treia a sezonului la diferenţă de doar două goluri, cu scorul de 25-23. A fost cel mai strâns rezultat din acest sezon al Vâlcii. La capătul acelui joc, au şi existat discuţii cum că SCM ar fi fost ajutată de arbitri să se impună. Cu siguranţă, Minaur va dori să facă un meci bun şi la poalele Capelei. O victorie la Vâlcea i-ar majora şansele de a prinde în acest sezon medalia de bronz la nivel naţional. Pe de altă parte, SCM nu-şi permite paşi greşiţi în lupta pentru titlul naţional. Cu siguranţă, va fi un joc frumos, care să se ridice la nivelul unui derby, iar sala va fi din nou plină, ca de obicei, în ultima vreme, la meciurile din Polivalentă. Partida dintre SCM şi Minaur se va disputa duminică începând cu ora 17.30. FRH a delegat pentru acest joc o brigadă de arbitri din Gorj, formată din A. Drăgănescu şi A. Eremia. Observator va fi bucureşteanul I. Şerbu. Partida va putea fi urmărită şi din faţa televizoarelor, în direct, pe TVR 1.
După acest meci, pe 14 februarie, de „Ziua Îndrăgostiţilor”, „municipalele” joacă în Bănie, cu SCM Craiova, iar duminică, 17 februarie, vor fi la Piatra Neamţ, pentru partida din Cupa României, cu echipa locală. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button