Administratie

Deputatul Lovin: în noua sesiune PNDL, vor fi alese proiecte dintre cele deja depuse

Deputatul ALDE Dumitru Lovin a primit răspunsul de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în legătură cu implementarea PNDL. În document, se arată că, prin ordinul viceprim-ministrului nr. 3615/2017, s-au aprobat 204 proiecte de investiţii pentru judeţul Vâlcea. 115 au încheiate contractele de finanţare, pentru 42 s-au analizat documentaţiile tehnico-economice, s-a întocmit Fişa sinteză şi intră în ultima etapă. Pentru alte 22, există observaţii, iar beneficiarii urmează să vină cu clarificări, în aşa fel să poată fi finalizată analiza de specialitate, premergătoare semnării contractului de finanţare. „Din Vâlcea, mai sunt 12 proiecte de obiective de investiţii pentru care urmează a se analiza documentaţiile tehnico-economice şi încă 13 – pentru care nu s-au depus documentaţii tehnico-economice. În ceea ce priveşte noua sesiune de depunere a solicitărilor de finanţare pentru PNDL II, Ministerul Dezvoltării Regionale a făcut trimitere la art. 38 alin 2 din OUG 90/2017. După cum probabil se ştie, de la intrarea în vigoare a ordonanţei, beneficiarii PNDL nu mai transmit solicitări de finanţare pentru alte obiective de investiţii, în condiţiile art. 9 alin. 1 din OUG 28/2013. Creditele de angajament rămase neutilizate după încheierea contractelor de finanţare, se vor putea utiliza pentru obiectivele pentru care s-au depus solicitări în anul 2017, care au fost incluse în analiza de specialitate şi nu li s-au alocat fonduri. Ce înseamnă asta? Că, pentru următoarea sesiune, nu se vor depune proiecte noi, ci se va alege dintre cele depuse anul trecut”, a declarat deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button