Ancheta

Deputatul Lovin, nemulţumit de răspunsul MDRAP în ceea ce priveşte DJ 605 A, face apel şi la Consiliul Judeţean

În ultima lună, unul dintre cele mai importante subiecte abordate la Parlament de către deputatul Dumitru Lovin a fost cel legat de starea dezastruoasă a DJ 605 A, un drum care urma să fie modernizat cu finanţare prin PNDL, însă, din motive încă neclare, proiectul a fost amânat, condamnând la sărăcie peste 50 de mii de vâlceni.
Dumitru Lovin i-a cerut explicaţii şi ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Daniel Suciu i-a dat un răspuns în care a arătat că drumurile judeţene pentru care s-a aprobat finanţare prin PNDL “au fost selectate în ordinea punctajelor acordate de Banca Mondială, avându-se în vedere ca obiectivul de investiţii să nu se suprapună peste cele finanţate prin POR 2014-2020”. Vicepremierul a sugerat, totodată, că un motiv ar fi fost cumva şi costul investiţiei per locuitor, care ar fi fost prea mare şi în contrast cu recomandările Comisiei Europene. De asemenea, a spus “obiectivul de investiţii privind reabilitarea şi modernizarea DJ 605 A … nu a fost inclus la finanţare din cauza insuficienţei fondurilor alocate”, iar creditele de angajament rămase neutilizate după încheierea contractelor de finanţare pentru obiectivele aprobate în perioada 2017-2020 se vor folosi pentru finanţarea proiectelor deja depuse şi incluse în analiza de specialitate. Având în vedere răspunsul vicepremierului Suciu, deputatul Dumitru Lovin a lansat un apel către preşedintele Consiliului Judeţean. “O soluţie trebuie găsită şi aş vrea să cred că actuala conducere a CJ Vâlcea va veni cu ea în scurt timp. Acest drum are aproximativ 35 de kilometri, pleacă de la Slătioara, traversează comuna Mateeşti, oraşul Berbeşti, asigurând accesul spre Grădiştea, Sineşti, Livezi şi Zătreni. Este şi un drum strategic pentru economia vâlceană. Unele sectoare din DJ 605 A se află într-o avansată stare de degradare şi trebuie intervenit urgent pentru refacerea acestora”, a concluzionat parlamentarul, aşteptând acum un feet back pozitiv din partea autorităţilor judeţului.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button