Diverse

Deputatul Lovin intervine la Bucureşti pentru redeschiderea bazei cu apă sulfuroasă, de la Olăneşti

Consilierul Ioan Păunescu, de la Băile Olăneşti, dar şi alţi cetăţeni din această localitate au apelat la deputatul Dumitru Lovin, solicitându-i să intervină la Guvern şi la Parlamentul României pentru rezolvarea mai multor probleme desoebite din staţiune. Vineri, liderul ALDE s-a întâlnit cu ei, iar zilele viitoare va interveni la ministere, pentru că, într-adevăr, este vorba despre lucruri care afectează enorm comunitatea. „Prima problemă semnalată de oameni a fost aceea că baza cu apa sulfuroasă stă închisă de un an şi jumătate, iar din acest motiv turismul local pierde foarte mult. Pe acest subiect, am stat de vorbă şi cu domnul primar Sorin Vasilache şi sper ca demersurile mele, conjugate cu ale sale, să ducă la rezolvarea situaţiei, care ţine, se pare, de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Baza funcţionează cu apă geotermală extrasă de sonda F1007 bis, şi – foarte rapid – trebuie demarate procedurile de licitare a exploatării acestei sonde, întrucât se apropie sezonul estival şi acest obiectiv, care atrage vizitatori, alături de alte puncte de atracţie din localitate, trebuie să fie pregătit”, a explicat parlamentarul. A doua problemă ridicată de localnici este starea podului de pe DJ 656, din apropierea bazei cu apă sulfuroasă. „În urma calamităţilor din 2014, o parte s-a surpat, iar porţiunea rămasă se poate prăbuşi în orice moment. Oamenii continuă însă să circule pe el, necunoscând riscurile. Şi acest subiect este unul sensibil, dar sunt convins că vom găsi soluţii, alături de colegii noştri de la Consiliul Judeţean şi Guvern”, a mai spus deputatul Dumitru Lovin.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button