Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Deputatul Eugen Neaţă o comite din nou: „Două e puţin!”

Zilele trecute, deputatul Eugen Neaţă a participat la un eveniment organizat la Drăgăşani şi a ţinut să transmită un mesaj comunităţii locale. Cei prezenţi au rămas cu gurile căscate. Printre aceştia, s-au aflat şi Costi Rădulescu, preşedintele CJV şi al PSD Vâlcea, prefectul Florian Marin, deputatul Dumitru Lovin, Adrian Buşu şi Remus Grigorescu. Toţi s-au abţinut să nu izbucnească în râs, dar au mustăcit, amuzaţi şi cutremuraţi în acelaşi timp de perlele social-democratului. „Vreau să spun şi eu două vorbe. Două e puţin. Atât de mult a spus domnul preşedinte de la Consiliul Ju…deţean… Nu am curajul, pentru că, întotdeauna, şeful trebuie să vorbească cel mai mult. Şi pentru că este şeful nostru, al tuturor, între ghilimele, trebuie să respect acest lucru. Am zis tuturor, pentru că, acasă, are şi şeful o şefă”, a afirmat, bâlbâindu-se, deputatul Eugen Neaţă. Sigur că, în sală, lumea era pe jos de râs. Profesorii şi medicii din Drăgăşani şi-au pus mâinile în cap, la fel şi copiii de clasa a doua, iar Costi Rădulescu părea să realizeze, în sfârşit, ce „calamităţi” a trimis în Parlament. Fără să realizeze penibilul situaţiei, pesedistul a continuat: „să ne vedem aici la 100 de ani, ai mei, de când m-am născut”. Adresându-se unor familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, Neaţă a adăugat „cireaşa pe tort”: „Mă întrebam cum de sunteţi atât de vioi, atât de umani şi de plăcuţi… bătrânii noştri. Că, până la urmă, asta e, şi eu mă apropii de vârsta dumneavoastră”. Aşa ceva…

Articole Similare

One Comment

  1. Ce sa ceri la un prost, care s-a scolit la fara frecventa.Numai POKEMONI in politica …

Lasă un răspuns

Back to top button