Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Deputatul Buican reacţionează: PSD pierde finanţarea pentru autostrada Sibiu-Piteşti!

În urmă cu o lună, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul Cristian Buican atrăgea atenţia asupra dezinteresului şi incompetenţei Guvernului PSD în ceea ce priveşte gestionarea proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti. Acum, inclusiv presa loială Puterii îşi exprimă îngrijorările în legătură cu acest obiectiv de investiţii. „Astfel, prin intermediul unei adrese a Ministerului Finanţelor Publice, din noiembrie 2017, aflăm că „pentru proiectul de investiţii publice Autostrada Sibiu-Piteşti, nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute pentru criteriul 2.3 – Impactul de mediu al proiectului corespunde legislaţiei în vigoare”. Deci, aşa cum mă temeam, nu îndeplineşte toate condiţiile pentru a putea beneficia de finanţare europeană, fapt confirmat chiar de comisarul european, Corina Creţu. Situaţia este extrem de gravă! Lipsa acordului de mediu pentru întreg tronsonul de autostradă reprezintă o cerinţă obligatorie şi pentru finanţarea guvernamentală. Concluzia e una singură: în acest moment, tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti nu are asigurată finanţare (europeană sau naţională), conform legislaţiei în vigoare”, a declarat parlamentarul PNL. Buican a reiterat că Studiul de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti nu are avizul Consiliului Tehnico-Economic, în integralitatea sa, şi lansarea unei licitaţii pentru un astfel de proiect de infrastructură este ilegală, dacă nu a fost obţinut în prealabil acordul de mediu. „Aşa cum am mai spus, mai sunt şi alte probleme. Studiile de fezabilitate finalizate, adică cele pentru secţiunile 1 şi 5, au grave omisiuni, care vor duce la întârzierea termenelor, la modificarea traseelor licitate, a avizelor de mediu şi nu numai. De asemenea, elaborarea documentaţiei pentru celelalte tronsoane ale autostrăzii de către CNAIR se face netransparent şi ilegal. Este clar că PSD nu doreşte construcţia acestui tronson de autostradă. Se vede acest lucru de către oricine urmăreşte atitudinea şi lipsa de reacţie a reprezentanţilor PSD de la nivel judeţean şi central. Dacă le-ar păsa şi ar dori să demonstreze că urmăresc implementarea acestui proiect, ar trebui să remedieze de urgenţă aspectele semnalate mai sus”, a mai transmis deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button