Politica

Deputatul Buican îi propune lui Costi un fel de armistiţiu

Deputatul Cristian Buican a dat publicităţii o analiză privind modul în care Consiliul Judeţean Vâlcea a repartizat fondurile către primării, în perioada 2008-2018, iar concluzia lui a fost că „indiferent de majoritatea politică care a condus acest judeţ, în ultimii 10 ani, distribuţia banilor publice a avut un important caracter politic”. Sigur, per ansamblu, liberalii au pierdut, PSD conducând judeţul 8 ani, iar PNL doar 2. Cu toate cifrele în faţă, liderul PNL a constatat că, indiferent de perioada analizată sau de majoritatea care a asigurat conducerea CJ Vâlcea, în ultimul deceniu, repartiţia fondurilor a fost subiectivă, stârnind nemulţumire şi frustrare în rândul majorităţii primarilor. Buican vrea ca lucrurile să se schimbe şi, în Anul Centenarului, propune un fel de armisiţiu, o formula onestă şi echilibrată de repartiţie a banilor judeţului, care să fie aplicată de acum înainte. Concret, parlamentarul a lansat ideea ca sumele destinate pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, să fie repartizate în funcţie de numărul de locuitori ai fiecărei localităţi, asigurând astfel o dezvoltare unitară a judeţului. „În ceea ce priveşte fondurile repartizate pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată, destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, propun repartizarea întregii sume alocate de Guvern anual exclusiv primăriilor. Sumele repartizate în fiecare an de Consiliul Judeţean nu sunt suficiente pentru acoperirea necesarului de finanţare al tuturor localităţilor, însă consider că o alocare a fondurilor pe baza criteriilor propuse de mine ar asigura predictibilitate, transparenţă şi o dezvoltare echilibrată a tuturor localităţilor”, a explicat liderul PNL Vâlcea. „Sunt conştient că primarii PNL au fost mai mereu dezavantajaţi, dar îmi doresc să trecem peste aceste lucruri şi măcar acum, în Anul Centenar, să ne punem toţi de acord asupra unei metode oneste de repartiţie a fondurilor publice, pentru a asigura o dezvoltare unitară a judeţului. De aceea propun o modalitate de repartiţie corectă a fondurilor publice, pentru a nu mai avea, an de an, discuţii şi acuze pe acest subiect”, a adăugat deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button