Diverse

Daniel Demetrescu a recunoscut: Multe echipe de juniori A1 folosesc jucători pe fals

După ce Daniel Demetrescu, secretarul general al AJF Vâlcea, a decis că, din sezonul viitor, cluburile de Superligă nu mai sunt obligate să folosească şi echipe juniori A1 în campionat, oamenii de fotbal s-au împărţit în două tabere, pro şi contra. „Zăpadă” a explicat şi că unul dintre motivele care l-au determinat să adopte această măsura este lipsa jucătorilor din mediul rural, plus că tot mai multe echipe au început să folosească juniori pe fals. „Sunt unele comune care nu au trei copii născuţi în anii 2000 şi 2001. De ce să organizeze un campionat, unde, în mare parte, sunt pe fals. Ce rost mai are? Marele câştig este că suntem singurul judeţ din ţară unde am obligat ca în echipa de seniori să joace şi un junior”, a explicat Daniel Demetrescu. Imediat, Iulian Dinucu, fondatorul echipei AS Rm. Vâlcea, pe care a promovat-o în Superligă, a venit cu o altă soluţie: „Se putea impune echipelor de Superligă să formeze grupe de copii înscrise în alte competiţii nu neapărat juniori A1”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button